Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizati prin SNUAU 112 de către o femeie, de 52 ani, din Supur, cu privire la faptul că la un local din aceeași localitate ar avea loc un scandal între mai multe persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, identificând mai mulți bărbați, cu vârste cuprinse între 17-51 de ani, toți din județul Satu Mare, pe fondul unor discuții în contradictoriu au recurs la acte de violență, aplicându-și unii altora mai multe lovituri cu pumnii și obiecte contondente.
Doi dintre bărbați au fost transportați la U.P.U. Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Față de doi dintre bărbați, de 26, respectiv 17 ani, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Aceștia au fost depuși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, urmând a fi prezentați instanței cu propunere legală.