pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Se deschide complet circulația rutieră restricționată la Supuru de Sus

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De mâine dimineață de la ora 06,00 se deschide complet circulația rutieră restricționată la Supuru de Sus. 

Mâine, 10.09.2023 începând cu ora 06,00 se ridică toate restricțiile de circulație impuse în zona afectată de scurgerile din puțul forat de la Supuru de Sus, la limita cu județul Sălaj.  Astfel,  se va relua circulația rutieră și pe DN19A spre și dinspre municipul Satu Mare. De asemenea, se reia alimentarea cu energie electrică în zona de protecție instituită, cu excepția operatorului statiei de carburanți, unde în continuare este interzis accesul. Aceste măsuri au fost adoptate prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a județului Satu Mare nr. 9/09.09.2023. 
”Se lucrează în continuare la închiderea definitivă a forajului în cauză. Procedura de închidere este de mai lungă durată dar experții în domeniu au identificat soluțiile optime care se pot aplica în această situație. Vom anunța închiderea definitivă a acestui foraj. Mulțumesc experților tehnici și echipelor de intervenție și de control a siguranței traficului care au acționat în această perioadă cu mult profesionalism. De asemenea, multumim domnului Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență pentru ajutor și maxima implicare”- subprefect Altfatter Tamás.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii