pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Accident cu patru victime între Ciuperceni și Livada. Doi pompieri, aflați în afara programului de lucru, au stabilizat victimele până la sosirea echipajelor de pompieri și SMURD

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 8.15, la un accident rutier petrecut între localitățile Ciuperceni și Livada.

La fața locului s-au deplasat, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare grea, un echipaj de prim ajutor SMURD, însumând un număr de 12 cadre militare, precum și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

pompieri salvatori

Echipajele operative au identificat la locul interventiei 3 autovehicule implicate în incident, iar într-una dintre acestea aflandu-se o persoană de sex masculin încarcerată.

Pompierii militari au acționat pentru extragerea bărbatului, în stare de conștientă, în vârstă de aproximativ 20 de ani, concomitent cu predarea acestuia la echipajele medicale.

Totodată, altor 4 persoane implicate in accident li s-au acordat asistență medicală la fața locului, fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru investigații suplimentare.

De menționat este că, înaintea sosirii echipajelor de interventie, la fața locului au intervenit sg.maj. Iuhazs David si plt.adj. Rotar Sorin, pompieri din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, care se îndreptau către domiciliu din tura de serviciu.

Aceștia au procedat la asigurarea măsurilor PSI, deconectarea bornelor de la autoturisme, făcând totodată un triaj al victimelor și punându-le în poziția de siguranță până la sosirea echipajelor medicale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al judeţului Satu Mare, le mulțumește celor două cadre militare pentru exemplul de altruism de care au dat dovadă!

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii