Trei milioane țigarete confiscate de polițiștii de frontieră. TIR-ul era condus de un ucrainean (64 ani)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret împreună cu polițiștii de frontieră au descoperit 147.500 pachete de țigări de proveniență duty free, ascunse într-un automarfar care transporta colete cu croasante. 

În data de 18 noiembrie 2023, în jurul orei 21.30, la Biroul Vamal de Frontieră Siret, județul Suceava, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmaticulat în Ucraina.
Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul transporta, conform documentelor vamale de însoțire a mărfii, croasante din Ucraina.
În baza analizei de risc specifice, inspectorii vamali împreună cu polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra mijloacului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.
Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, după paleții cu croasante.
În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500  de pachete cu ţigări, de proveniență duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piață.
Întreaga cantitate de ţigări  a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră până finalizarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.
Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar în funcție de rezultatul acestora se vor lua măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii