pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

CFR a anulat trenurile de la Satu Mare spre Cluj, via Oradea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cel puțin doi ani, începând cu luna ianuarie 2024, nu vor mai fi trenuri pe traseul Cluj Napoca-Oradea, deoarece încep lucrările de dublare și electrificare a căii ferate. Acest lucru afectează și trenurile de la Satu Mare spre Cluj, via Oradea.

Deputatul Magyar Lóránd, a cerut printr-o interplare adresată ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să găsească o soluție alternativă la anularea trenurilor pe ruta Satu Mare- Cluj.  

”Am fost sesizat de sătmăreni care apelează frecvent la serviciile de transport pe calea ferată. Aceștia mi-au semnalat dificultățile pe care le întâmpină în a ajunge la Cluj Napoca, dar și nemulțumiri privind viitorul curselor pe această rută”, a spus Magyar Lóránd.

Având în vedere modul în care s-au desfășurat până acum lucrările de modernizare a căii ferate din România, este greu de crezut că o lucrare atât de complexă va fi gata în doi ani. Dacă lucrările nu vor fi finalizate până în 2026, decontarea lor se va face de la bugetul de stat, pentru că PNRR nu permite fazarea proiectelor.

Magyar Lóránd i-a adresat ministrului Transporturilor 2 întrebări:

1. Cum se circulă în prezent pe ruta Satu Mare – Cluj Napoca via Oradea? Care sunt perspectivele pentru această rută și termenul ferm de repunere în circulație a trenurilor?

2. Ce se întâmplă cu rutele alternative, via Baia Mare de exemplu?

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii