pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Reducerea vârstei de pensionare pentru mame, posibilă de anul viitor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Începând cu 1 septembrie 2024, mamele cu unul sau mai mulți copii au posibilitatea de a se pensiona mai repede.

Noua lege a pensiilor oferă un beneficiu mamelor care au născut și crescut copii deoarece, de la 1 septembrie 2024, vor intra în vigoare prevederile art. 51 din Legea 360/2023. Astfel, mamele cu unul sau mai mulți copii se vor putea pensiona mai repede, dacă îndeplinesc la data solicitării pensiei de limită de vârstă, următoarele condiții: 

1) să fi născut și crescut acești copii până la vârsta de 16 ani și 

2) să aibă stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, stagiu ce poate fi consultat în Anexa 5 din lege;            

Dacă Legea  127/2019, care nu a mai ajuns să se aplice fiind deja abrogată, se referea doar la mamele care au născut și crescut 3 copii, această nouă lege favorizează și mamele care au născut și crescut un copil, mame care vor beneficia și acestea de reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni. Totodată sunt favorizate și mamele care au născut și crescut doi copii acestea beneficiind de asemenea de reducerea vârstei de pensionare, acestea putând să se pensioneze mai repede cu 1 an. 

Reducerea vârstei standard de pensionare se va face conform Tabelului nr. 3 prevăzut la art. 51 din Legea 360/2023.

mame pensie

Perioada cea mai mare de reducere o vor avea femeile care au născut și crescut  7  sau mai multi copii. Acestea vor putea intra mai repede în pensie de limită de vârstă cu  trei ani și 6 luni, dacă au realizat stagiului complet de cotizare, așa cum prevede noua lege a pensiilor

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii