pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Fermierii sătmăreni își cer drepturile. Prefectura Satu Mare va informa și Guvernul în legătură cu revendicările lor foto: Valentin Păduraru

Fermierii sătmăreni își cer drepturile. Prefectura Satu Mare va informa și Guvernul în legătură cu revendicările lor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fermierii care au protestat azi, 5 august la Satu Mare spun că au ajuns la limita suportabilității și că statul nu îi sprijină deloc.
La protest au participat fermieri din Cluj, Maramureş, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Bihor.
La acțiunea de protest, o parte dintre fermieri au venit și cu utilajele agricole.
Producătorii se plâng că litrul de lapte a scăzut cu 45% și că reducerea TVA-ului nu se oglindește în prețul produselor de pe raft.
  • „Așa cum se știe, valorile sunt în mediul rural. Toți cei care sunt acuma, sau majoritatea celor care sunt în orașe, majoritatea celor care sunt în conducerea administrațiilor locale și în conducerea administrației naționale, sunt fii sau nepoți de țărani. Jandarmii care sunt aicea și ne păzesc pe noi, la fel, sunt frații noștri, sunt copiii noștri, sunt prietenii noștri. Toți, toți, sunt plătiți din munca noastră, a celor care facem producție. În anul 2015-2016 am ajuns la limita suportabilității. Suntem de batjocură. Pe un litrul de lapte nu putem lua nici o butelie de apă”, a spus unul dintre fermierii prezenți la protestul de astăzi.
Protestatarii au ajuns după ora 12,00, pe platou din faţa Prefecturii. Aici, liderii cooperativelor şi asociaţiilor şi-au spus problemele. Protestatarii au strigat “Ruşine” în repetate rânduri, amintindu-le celor din Prefectură că şi ei sunt “urmaşii unor ţărani”.
În tot acest timp, fermierii au oferit sătmărenilor care au trecut prin centru un flacon de lapte gratuit.
La ora 13,00, repezentanţii fermierilor au fost chemaţi la discuții de către directorul de cabinet al prefectului, Dan Zeicu, care va informa și Guvernul în legătură cu revendicările lor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii