pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii au stabilit cine se face vinovat de producerea accidentului mortal dintre Băbești și Turț

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În această seară, în jurul orei 18.13, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 109L, între localitățile Băbești  și Turț.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de către un bărbat de 68 de ani, din municipiul Satu Mare, ar fi intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, condus de către un alt bărbat de 60 de ani, din localitatea Turț.

În urma impactului, din nefericire a rezultat decesul unui pasager din autoturism, de 41 de ani, din localitatea Micula.

De asemenea, conducătorul autoturismului și a vehiculului cu tracțiune animală, cât și o minoră de 17 de ani, ce se afla în atelaj, au suferit vătămări corporale, aceștia fiind transportați la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul conducătorului vehiculului cu tracțiune animală, a rezultat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii