Explozie urmată de un incendiu la Dedeman. Zeci de persoane evacuate și numeroși răniți (Simulare)

Alarmă cu bombă la Dedeman, în această dimineață. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe și echipaje ale Jandarmeriei, Poliției și SRI.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare a organizat un exercițiu practic în scopul antrenării și cooperării structurilor de intervenție profesioniste, a factorilor responsabili din cadrul operatorului economic, a Comitetelor Locale și Județene pentru Situații de Urgență, a Direcției Județene de Informații, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie și a reprezentanților Crucii Roșii, în gestionarea situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii, incendii și prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări.
Exercițiul s-a desfășurat conform următorului scenariu: la ora 09:30, s-a produs o explozie urmată de incendiu în interiorul complexului comercial, în urma căreia din cele aproximativ 250 de persoane surprinse în imobil, 4 au decedat, 8 au fost grav rănite, 20 au fost surprinse sub dărâmături, iar alte 60 au suferit răni ușoare.
Activitatea pompierilor a presupus: intervenția Detașamentelor de Pompieri Satu Mare și Carei cu echipaje de stingere incendii, intervenția în vederea acordării primului ajutor calificat persoanelor rănite, intervenția de căutare-salvare a victimelor surprinse sub dărâmături și a echipajului CBRN pentru identificarea emisiilor toxice degajate în urma exploziei.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii