Oamenii legii au stabilit că, pe raza localităţii Negreşti Oaş, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, s-a urcat pe o scară pentru a culege flori de tei, iar la un moment dat a căzut de pe aceasta, de la o înălţime de aproximativ 2,5 m.
Victima a fost transportată la Spitalul orăşenesc Negreşti Oaş , unde în urma investigaţiilor medicale a fost diagnosticat cu, fractură membru inferior drept.
În această situaţie se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.