Joi, 20 septembrie, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, Ignat M., în vârstă de 57 de ani, domiciliat pe raza județul Suceava. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Caravelle, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Franței.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca “bun căutat pentru confiscare”, fiind declarată furată de autoritățile din Belgia, în ianuarie 2018.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 6.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.