Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia feroviară pe Magistrala 400 a fost oprită luni dimineaţa la km 799+680 de metri, în staţia CF Micula, judeţul Satu Mare, după ce locomotiva trenului Regio 4331 (care se deplasa pe relaţia Oradea – Halmeu, cu aproximativ 50 de călători) s-a defectat.
O locomotivă de ajutor a fost trimisă din Satu Mare, astfel că după aproximativ o oră trenul şi-a continuat drumul.