pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
În cursul după amiezii de azi, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu în municipiul Satu Mare a observat doi tineri care îşi confecţionau ţigări, într-un gang din centrul oraşului.
În această dimineață, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane în localitatea Apateu, respectiv în localitatea Lucăceni.
Având în vedere că în această perioadă se desfășoară procedurile de recepție la clădirea Palatului de Justiție din Satu Mare, conducerea Palatului de Justiție anunță că se află ”în imposibilitatea de a organiza în acest an Ziua Ușilor Deschise.”
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai-Viorel Fifor, va fi prezent mâine la manifestările organizate la Carei la Ansamblul Monumental „ Glorie Ostaşului Român” , începând cu ora 11.30.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, s-a aflat în perioada 18-20 octombrie 2017 în orașul polonez Rzeszow. Edilul municipiului a efectuat alături de o delegație formată din câțiva specialiști din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare, o vizită de lucru care a avut ca temă conceptul “smart city”, cât și implementarea investițiilor în domeniul transportului și a mobilității urbane, finanțate din fondurile Uniunii Europene.
La data de 21 octombrie, la ora 18.50, polițiștii Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați prin numărul unic de apeluri de urgență 112 despre faptul că în localitatea Orașu Nou a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru siguranța circulației pe drumurile publice, ocazie cu care au aplicat pe parcursul sfârșitului de săptămână peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 66 800 de lei.
Un geamantan suspect a fost găsit în fața băncii Piraeus.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că o conducătoare auto, de 23 de ani, din Satu Mare, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, astfel că a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depășirea acesteia.
O persoană a murit și alte cinci au ajuns la spital in stare gravă în urma coliziunii dintre două autoturisme pe b-dul Lucian Blaga din municipiu.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 19 octombrie, la ora 13.05, despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești pe strada Magnoliei, în municipiul Satu Mare.
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore, peste 26.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România.
Parlamentarii PSD, PNL și UDMR și reprezentanți ai autorităților publice din județ au semnat astăzi Pactul local pentru combaterea traficului ilicit, propus de către Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV).
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei au oprit aseară, pentru control, un autoturism care se deplasa pe Calea Armatei Române, din municipiul Carei.
Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției orașului Livada au fost sesizați ieri despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești în localitatea Livada.
Primăria municipiului Satu Mare anunță cetățenii că începând de mâine, 19 octombrie 2017, circulația pe strada Nicolae Iorga va fi restricționată, ca urmare a demarării lucrărilor de modernizare.
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad s-au sesizat din oficiu despre un furt comis din anexa unui imobil, din localitatea Santău.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați aseară despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești în localitatea Bercu Nou.
În cadrul ședinței comisiei de circulație din 6 septembrie 2017 s-a stabilit ca traficul de pe strada Mileniului, pe tronsonul de drum cuprins între strada Mihai Viteazu și strada Tudor Vladimirescu, să se desfășoare pe două sensuri de circulație, după ce se vor îndepărta panourile și se va elibera amplasamentul.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a retras de pe ordinea de azi a Consiliului Local ”Proiectul de hotărâre privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere pentru obiectivul de investiţii: Pod peste râul Someş - Amplasament str. Ştrandului în Municipiul Satu Mare.”

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii