pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Șeful secției Penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a declarat azi pentru Satu Mare News că există probe care au dus la reținerea lui Răzvan Mircea Rentea, principalul suspect de uciderea soților Gheorghe și Niculina Rentea și a bunicii sale Viorica Apan.
În această după-amiază, între doi prieteni de pahar a izbucnit un scandal în urma căruia unul dintre ei a murit.
Un biciclist a fost lovit de un autobus în față la Top Top.
UPDATE Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine dimineață să fie prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 27 noiembrie a.c., despre faptul că în localitatea Odoreu a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Azi dimineață, Crucea Roșie din județul Ostalbkreis (Germania) a donat Spitalului Județean Satu Mare ”o ambulanță într-o stare foarte, foarte bună”, după cum susține președintele Consiliului Județean Satu Mare, însă, la mica demonstrație
”După un îndelung proces birocratic, Primăria Municipiului Satu Mare a reușit să recupereze prejudiciul produs de persoana care a vandalizat în luna aprilie a acestui an mai mulți copaci pe str. Ștefan cel Mare.
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că în perioada 24-25 noiembrie, persoane necunoscute ar fi tăiat și sustras 37 de arbori de pe un teren situat în localitatea Boinești.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Carei, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Un şofer în vârstă de 43 de ani a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal într-un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din Satu Mare.
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineaţă în judeţul Satu Mare, la graniţa cu Sălajul – în apropiere de Cehu Silvaniei.
160 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză au fost sancționați de polițiștii rutieri bihoreni și sătmăreni, în cadrul unei acțiuni comune, desfășurată pe raza județelor Bihor și Satu Mare.
O familie din comuna Apa a fost ucisă în propria locuință. Crima a avut loc în noaptea de joi, 23 spre azi, 24 noiembrie.
Peste doar o săptămână, joi, 30 noiembrie, orașul se îmbracă din nou în sărbătoare. Se deschide Târgul de Crăciun care așteaptă sătmărenii cu multe noutăți și momente deosebite.
După ce consilierul ALDE, Mihai Huzău, a solicitat astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Satu Mare, executivului un plan de  venituri pe care patinoarul le va aduce bugetului local, considerând că doar după ce va fi prezentat ar trebui ca acest proiect să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local, consilierii UDMR și PNL s-au arătat nemulțumiți, reproșându-i acestuia că, deși e tânăr, se opune înființării acestui obiectiv (patinoarul).
În această dimineață a avut loc un accident mortal pe trecerea de pietoni de pe strada Botizului.
Reprezentanţii Primăriei Satu Mare vor să mărească taxele locale cu 20%, după ce modificarea Codului Fiscal a făcut ca instituţia să piardă 34 de milioane de lei la bugetul municipiului Satu Mare.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul municipiului Satu Mare au fost sesizați azi despre faptul că pe DN 19F, în localitatea Mărtinești, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii