pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în travesarea regulamentară a străzii, a fost cauza unui accident rutier produs ieri în Negrești Oaș.
Delgaz Grid demarează joi, 11 mai, lucrările de investiţii pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Satu Mare.
Luni, 8 mai a.c., la ora 16.30, pe strada Ciocârliei din localitatea bihoreană Aleșd a fost depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism,
Vestea că de pe 1 februarie 2017 au apărut condiţiile prielnice pentru achiziţionarea şi înmatricularea unor maşini second hand i-a pus în mişcare pe toţi cei care au dorit să-şi înmatriculeze maşina, astfel că sediul Serviciului de Înmatriculări a devenit neîncăpător.
În cursul acestui sfârșit de săptămână, I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare a intervenit pentru stingerea a două incendii, în spaţii închise.
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret - I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit, ascunse în bidoane de la detergent lichid şi în saci de făină, peste 500 pachete de țigări ce urmau să ajungă pe piața neagră din România.
În data de 07.05.2017, în jurul orei 19:40, poliţiştii sătmăreni au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Satu Mare, soldat cu rănirea ușoară a unui minor.
Polițiștii de frontieră din cadrul Poliției de Frontieră Satu Mare au depistat cinci cetățeni afgani, solicitanți de azil în România, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Începând cu 15 mai, pe strada Ştefan cel Mare reprezentanţii EON Gaz Romania vor demara lucrările de schimbare a magistralei de gaz.
Proiectul ”Satu Mare te așteaptă acasă”, o inițiativă-premieră în România, va avea loc în perioada 11-12 mai în Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Potrivit sentinței Curții de Apel Oradea, pronunțată joi, 4 mai, omul de afaceri Vasile Țânțas scăpa de plata sumei de 767.500 de euro pentru distrugerea Hotelului ”Dacia” însă rămâne cu pedeapsa de un an de închisoare.
În cursul lunii aprilie 2017, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 165 controale, din care 102 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 63 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că pe strada Gării din localitatea Medieșu Aurit circulă un autoturism, condus de un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În data de 04.05.2017, în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Rutier au făcut cercetări la fața locului, la un eveniment rutier produs în localitatea Acâș.
Ca urmare a exercitării controlului de legalitate asupra hotărârilor adoptate de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, prefectul judeţului Satu Mare,
În data de 03.05.2017, în jurul orei 21.00, polițiștii Poliţiei Oraș Negreşti Oaş au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112 de către o femeie de 92 ani, din Negreşti Oaş, cu privire la o distrugere.
În data de 03.05.2017, în jurul orei 17.59, polițiștii Serviciului Rutier, au intervenit la un accident de circulație în localitatea Corod, soldat cu rănirea gravă a unui minor.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a semnat azi contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea a 11 parcări situate în Carpaţi 1, Carpaţi 2 şi Micro 17 din municipiul Satu Mare.
Poliţiştii sătmăreni au acţionat pe parcursul zilei de ieri, 02.05.a.c. pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii