Corpul neînsuflețit al unui bebeluș a fost găsit în această dimineață într-un tomberon din Carei.
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat trei cetățeni iranieni, solicitanți de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță ”cere înțelegere la populație să aștepte cu răbdare, să asculte sfaturile de la dispecerat pentru că ambulanțele nu pot ajunge în timp util”, făcând referire la drumurile de Homoroade și cele din zona Careiului, aflate în stare deplorabilă.
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit în mașina unei sătmărence oprită în Drăgușeni 400 pachete de țigări de proveniență ucraineană fără acte justificative.
În data de 27 martie, în baza unui plan comun de acțiune, polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava și un echipaj din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, ocazie cu care au oprit în trafic pe raza orașului Siret, un autobuz cu pasageri, înmatriculat în Ucraina, suspect că transportă țigări de proveniență ucraineană.
Licitația privind lucrările de întreținere a drumurilor județene a fost contestată din nou, la sfârșitul săptămânii trecute, astfel că aceste artere de circulație nu pot fi plombate cel puțin două luni de acum înainte.
În cursul acestei nopţi, în jurul orei 00:34 pompierii sătmăreni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ardud au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unei case de locuit din localitatea Ardud.
Consiliul Local a aprobat în ședința de vineri, 24 martie 2017, bugetul orașului Negrești-Oaș pe anul 2017, acesta fiind de 38.978.929 lei, ușor mai mare față de anul precedent.
În dimineața zilei de 25.03.2017, în jurul orei 04.00, agenți de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflându-se în serviciul de patrulare, au depistat pe strada Parcului din municipiu, un tânăr de 20 ani din Satu Mare, în timp cu încerca să deschidă autoturismele parcate, trăgând cu mâna de sistemele de închidere.
Un copil de 14 ani din localitatea Gherţa Mare s-a spânzurat azi noapte.
Cu ocazia Zilei Poliţie Române, care se sărbătoreşte anual în data de 25 martie, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare organizează azi o serie de manifestări la sediul inspectoratului, dar și în zona centrală a municipiului, respectiv Piaţa 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, va pleca într-o vizită de lucru în trei țări asiatice, respectiv Japonia, Republica Coreea și China.
Consilierul local Robert Maurer a depus jurământul azi, în cadrul ședinței extrordinare a Consiliului Local Satu Mare după ce Consiliului Local a luat act de  încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local al domnului Butka Gergely Norbert.
În urma unui control în trafic, polițiștii au descoperit 67 pachete de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă.
La data de 22.03.2017, la ora 19.30, pe DN 19, un conducător auto de 49 ani, din Satu Mare, conducând un autoturism în localitatea Botiz, a accidentat grav o minoră de 17 ani, respectiv ușor o altă minoră de 11 ani, ambele din Botiz, care traversau strada pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În această dimineață, în jurul orei 08.00, a avut loc un accident rutier, în localitatea Moftinu Mic.
Cu ocazia Zilei Poliţie Române, care se sărbătoreşte anual în data de 25 martie, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare organizează o serie de manifestări ce vor avea loc vineri, 24 martie 2017, între orele 10.00 şi 14.00, la sediul inspectoratului, dar și în zona centrală a municipiului, respectiv Piaţa 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu.
Poliţiştii specializați în combaterea criminalităţii organizate din Satu Mare și procurorii D.I.I.C.O.T. au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 42 de ani din Satu Mare, bănuit de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.
Primarul municipiului Satu Mare continuă demersurile pentru investiţiile NEPI și Mc Donald’s în Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii