Pataki Csaba și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Satu Mare.
„Candidez pentru a treia oară la președinția Consiliului Județean Satu Mare. Astăzi mi-am depus candidatura împreună cu echipa mea de consilieri. Le mulțumesc locuitorilor județului Satu Mare pentru votul de încredere acordat în ultimii ani și pentru că împreună am făcut județul Satu Mare mai frumos, mai locuibil și mai dezvoltat. Îmi doresc să continuăm munca începută și să obținem rezultate și mai mari. Pentru că este mult de lucru: vrem să construim un viitor aici, acasă, în Satu Mare! Mulțumesc celor 31.264 de locuitori ai județului Satu Mare care mi-au oferit semnăturile lor de susținere!”, a declarat Pataki.