Primăria din Doba, condusă pentru prima dată de o femeie liberală.

Prefectul Radu Roca a însoțit astăzi echipele de evaluare deplasate pe raza comunei Doba, urmare a notificării primite din partea unității administrativ-teritoriale în cursul zilei de ieri.

Un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență " Someș" al judeţului Satu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu un echipaj din cadrul SVSU Doba a intervenit în jurul orei 12.00  pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei case de locuit din localitatea Doba. 

Prefectul Radu Roca, în calitate de președinte al CLCB - Centrului local de combatere a bolilor Satu Mare a convocat azi 10 aprilie 2023 ședința Unității locale de decizie (ULD).

Un echipaj militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență " Someș " al judeţului Satu Mare intervine la un accident rutier în localitatea Doba. 

În data de 26 aprilie, în jurul orelor 17:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat de 41 de ani, despre faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce acesta se afla în incinta imobilului unei cunoștințe, pe raza municipiului Satu Mare.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare împreună cu polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare Beltiug au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Satu Mare pe numele unui bărbat, de 58 de ani, din localitatea Doba. 

Un accident rutier s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 8,00, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare.

APM Satu Mare a venit în spijinul instituţiilor de învăţământ prin organizarea de activităţi extraşcolare cu caracter ecologic, în cadrul Programului “Şcoala altfel”.

Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Evidență a Persoanelor demarează o nouă campanie pentru punerea în legaliate a persoanelor cu acte de identitate expirate, precum şi a minorilor cu vârsta peste 14 ani, care nu deţin acte de identitate, în localitățile arondate Serviciului de Evidență a Persoanelor Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii