Deputatul și președintele Biroului Județean USR PLUS Satu Mare, Radu Panait, a susținut azi o conferință de presă la care au participat și președintele Biroului Local USR PLUS Satu Mare, Diana Molnar-Creț, senatorul Robert Zob și alți membri ai Biroului Local și Județean.
Președintele interimar și principalul candidat pentru funcția de președinte al Organizației Județene Satu Mare a PNL, deputatul Adrian Cozma, a susținut o conferință de presă alături de noua conducere a Organizației Municipale a PNL Satu Mare, respectiv președintele Romo Pop și prim-vicepreședinții Augustin Iștoc și Ciprian Costea.
Consilierul local Ciprian Crăciun și-a anunțat candidatura la conducerea municipală a organizației PSD Satu Mare, în cadrul emisiunii Agenda Publică de la ITV.
Organizația locală PNL a orașului Negrești-Oaș și-a ales noua conducere, în persoana lui Cristian Jurge, ceea ce reprezintă un mare câștig pentru liberalii negreșteni.
Florin Cîțu a declarat, joi, după ședința de Guvern că, începând cu 1 iulie, se introduc noi relaxări în România. Se pot organiza concerte cu 2.500 de spectatori, condiții fiind distanțarea de 1 metru între persoane și, desigur, dovada vaccinării.
Ordonanța de urgență prin care se reglementează decontarea de la stat a unor servicii medicale din sistemul primar se află pe ordinea de zi a ședinție de guvern de mâine.
Emil Boc a lansat un nou atac la adresa lui Ludovic Orban. Primarul din Cluj a declarat că dacă nu era preşedintele Iohannis, PNL nu mai era la guvernare.
Premierul Florin Cîțu și-a anunțat azi candidatura la șefia PNL, cu o oră înainte de ședința Consiliului Național, într-o conferință de presă la sediul PNL din Modrogan. Alături de premier, în momentul anunțului, au fost mai mulți lideri importanți ai partidului, miniștri din Guvern sau parlamentari PNL.
În contextul procesului de reorganizare, în cadrul Consiliului Politic al organizației județene PSD Satu Mare, de astăzi, au fost dezbătute, votate și asumate mai multe detalii organizatorice pentru Conferința Județeană de alegeri, care va avea loc în toamna acestui an.
În calitate de vicepreședinte al Asociației Naționale a Centrelor Culturale din România (ANCCR), directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo a întreprins în ultimii ani nenumărate demersuri pentru reglementarea unei situații injuste referitoare la salarizarea personalului din domeniul culturii.
Premierul Florin Cîțu a făcut primele declarații despre relaxarea preconizată de la 1 iunie. Prim-ministrul a spus că nu vom reveni la normalitate 100% pe 1 iunie, dar se va face un prim pas spre acest obiectiv.