pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ludovic Orban, după întâlnirea cu directorii DSP: Am stabilit măsuri imediate

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții DSP-urilor, la Ministerul Sănătății, pentru a stabili măsurile noi după aprobarea Legii Carantinei.

”Am participat la reuniunea echipei de conducere a Ministerul Sănătății cu DSP-uri pentru a stabili măsurile necesare pentru aplcarea legii 136 privind izolarea și carantina. Discuția a fost extrem de importantă pentru că am stabilit măsuri imediate. S-a discutat despre actele normative care trebuie emise pentru aplicarea legii.

Prima și cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4.000 de cetățeni români care fie au ieșit la cerere din spital fie au fost diagnosticați pozitiv și nu s-au internat.

DSP-urile vor emite decizii care să cuprindă, pe de o parte, obligativitatea izolării la domiciliu, pe de alta, reevaluarea stării de sănătate. În cazul în care sunt pozitivi, asimptomatici, să rămână la domiciliu, sub supraveghere medicală”, a declarat Ludovic Orban, marți, după întâlnirea cu reprezentanții DSP-urilor din țară.

"Am discutat cu directorii DSP-urilor. Vrem să aibă puteri sporite. În lege s-a reintrodus posibilitatea detașării fără acordul anagajatului și al angajatorului. Am solicitat de la DSP-uri să își facă analize să vadă care e necesarul de personal", a mai declarat Orban.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii