pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Peste 50 de persoane transportate cu elicopterele SMURD în unitățile spitalicești din țară în primul trimestru al acestui an

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În trimestrul I 2023 piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au fost la datorie zilnic, efectuând 134 de misiuni operative în slujba cetățenilor, desfășurate pe întreg teritoriul național. 

Dintre acestea, 94 de misiuni au constat în intervenții SMURD, personalul aeronavigant al unităţii acționând pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici, fiind transportate la unităţile spitaliceşti 50 de persoane. 
Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Jibou – 76 intervenții, Caransebeş – 17 intervenții, Bucureşti – 1 intervenție.
Astfel, pe parcursul primelor trei luni ale anului 2023, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de aproximativ 95 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.
Totodată, în primul trimestru al anului 2023, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca s-au instruit în zbor aproximativ 41 ore pentru menţinerea sau obţinerea calificărilor şi specializărilor necesare pentru activitatea de zbor, executând 40 misiuni de zbor. 
Astfel, în trimestrul I 2023, personalul aeronavigant al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca a executat un număr de 136 ore de zbor cu elicopterele aflate în dotarea I.G.Av. în 134 de misuni de zbor.
Personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 277 misiuni aeriene în primele trei luni ale anului 2023 pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică.
Asigurarea meteorologică a fost realizată în trimestrul I 2023 prin furnizarea operativă a datelor şi informaţiilor privind evoluţia condiţiilor meteorologice, care au contribuit la executarea în condiţii de securitate a 324 misiuni de zbor de către elicopterele I.G.Av. 
În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca sunt pregătiţi să intervină în misiuni aeromedicale, de ordine și siguranță publică.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii