Mani le-a mulțumit, și de această dată, colegilor săi și a povestit cele mai importante momente ale aventurii sale din Arabia Saudită.
- “Doresc, în primul rând, să mulțumesc colegilor mei pentru încurajări și pentru sutele de mesaje pe care le-am primit. Au fost foarte importante pentru mine în aceste două săptămâni. Acest Dakar a fost cel de-al zecelea pentru mine și mă bucur să spun că a ieșit exact așa cum mi-am propus. Când am plecat de acasă, mi-am propus să fiu pe podium la clasa la care m-am înscris și chiar am reușit să urc pe prima treaptă. Mai mult de atât nici nu puteam să îmi închipui. Mulțumesc încă o dată tuturor celor care m-au susținut: familie, prieteni, colegi și sponsori”, a declarat Mani în fața colegilor de la Autonet.
Sătmăreanul Emanuel Gyenes, de la Autonet Motorcyle Team, a reușit cel mai bun Dakar al carierei sale, încheiind ediția din acest an a celui mai important raliu de anduranță din lume pe primul loc la clasa Malle Moto - Original, iar în clasamentul general, Mani s-a clasat pe locul 29, îndeplinindu-și astfel ambele obiective propuse înainte de startul competiției.
Pentru Mani Gyenes a fost un raliu foarte reușit, odată cu participarea la cel de-al zecelea Dakar al carierei, a primit din partea organizatorilor distincția de ”Legendă a Dakar-ului”, iar la final a obținut prima victorie la clasa Malle Moto - Original by Motul, după ce în 2011 și 2015 s-a impus la clasa Marathon.
Începând din acest an, Dakar Rally s-a mutat în Arabia Saudită iar relieful, clima și condițiile s-au schimbat dramatic, față de edițiile din America de Sud. Astfel, rezultatul lui Mani este cu atât mai valoros cu cât nu era familiarizat cu noua locație.