Vineri, 3 ianuarie 2025, Emanuel Gyenes va porni pentru a XV-a oară în cea mai dură competiţie de anduranţă din motorsport - Dakar Rally. Competiția din acest an se va desfășura în perioada 3-17 ianuarie 2025, în Arabia Saudită, și va avea la start 148 de motocicliști.
Legendă a Raliului Dakar din anul 2020, Mani va concura tot la clasa Original by Motul (categoria fără asistenţă tehnică), ediția din 2025 aducând însă modificări substanțiale pentru piloții care concurează fără asistență tehnică: de-a lungul celor două săptămâni de raliu aceștia vor putea utiliza doar şase seturi de pneuri şi vor avea doar două jante faţă şi două spate (pe care le vor schimba singuri).
"Mă bucur că pot lua startul pentru a 15-a oară în Raliul Dakar şi este foarte important că am la dispoziţie cea mai nouă versiune de KTM 450 Rally Replica produsă pentru piloţii privaţi. Din ce au spus până acum organizatorii, va fi o ediţie mai grea decât cea din 2024, iar faptul că etapa de 48 de ore e atât de lungă - peste 900 de kilometri - în primele zile de raliu ne va obosi destul de repede. Este un raliu lung, cu 12 etape şi un prolog, şi trebuie să-l gestionez bine, având în vedere numărul limitat de pneuri de care dispunem la categoria fără asistenţă tehnică. În 2025 voi putea puncta iarăşi în clasamentul Original by Motul şi sper să trec într-o poziţie bună linia de sosire de la Shubaytah. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să pot lua startul în Dakar 2025, şi sper să urmăriţi aventura care începe cu prologul de pe 3 ianuarie", a declarat rider-ul sătmărean.
Cea de-a şasea ediţie din Arabia Saudită a raliului va debuta pe 3 ianuarie, în Bisha, şi va avea 7.706 kilometri la categoria moto, din care 5.146 kilometri de probă specială. Pentru prima dată în istoria Raliului Dakar vor exista cinci probe speciale în care motocicletele şi cei de la categoria auto vor avea trasee diferite. Vor fi iarăşi zone cu multă piatră tăioasă, zone rapide în canioane, traversări de ueduri, zone cu iarba cămilei, fesh-fesh şi deşertul Rub'al Khali, cunoscut şi sub numele de Empty Quarter, un deşert cu multe lacuri secate printre dune.
Vor fi 14 zile de cursă cu un prolog şi 12 etape, una dintre ele fiind etapa de 48 de ore, o buclă cu o probă specială de 958 kilometri, care trebuie parcursă în 48 de ore. Se va porni chiar pe 5 ianuarie, urmând ca fiecare concurent să parcurgă cât mai mult din distanţă până la ora 17:00. Apoi se va opri în cel mai apropiat bivuac, va primi de la organizator un cort, saltea, sac de dormit şi o raţie militară, urmând să-şi reia cursa a doua zi la răsăritul soarelui. Dacă în 2024, când s-a organizat pentru prima dată o etapă de 48 de ore, traseul a avut sub 600 de kilometri şi s-a aflat în dunele din Empy Quarter, în 2025 acesta este mai variat şi are doar în jur de 200 de kilometri de dune. Aceasta este prima dintre etapele în care motocicliştii vor rula pe un traseu diferit faţă de concurenţii de la auto.
După Raliul Dakar 2024, Gyenes a obţinut încă o medalie de argint la ISDE, International Six Days Enduro, şi a terminat pentru a 21-a oară Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard-enduro din lume.
Programul Dakar Rally 2025 la moto:
-
3 ianuarie - Prolog 29 km (probă specială)
-
4 ianuarie, Etapa 1, Bisha - Bisha - 412 km (probă specială)
-
5-6 ianuarie, Etapa 2 - 48 de ore, Bisha - Bisha, 958 km (probă specială)
-
7 ianuarie - Etapa 3, Bisha - Al Henkiyah, 496 km (probă specială)
-
8 ianuarie - Etapa 4, Al Henkiyah - Al Ula (maraton), 415 km (probă specială)
-
9 ianuarie - Etapa 5, Al Ula - Ha'il 428 km (probă specială)
-
10 ianuarie - Zi de pauză, la Ha'il
-
11 ianuarie - Etapa 6, Ha'il - Al Duwadimi, 606 km (probă specială)
-
12 ianuarie - Etapa 7, Al Duwadimi - Al Duwadimi, 460 km (probă specială)
-
13 ianuarie - Etapa 8, Al Duwadimi - Riad, 485 km (probă specială)
-
14 ianuarie - Etapa 9, Riad - Haradh, 357 km (probă specială)
-
15 ianuarie - Etapa 10, Haradh - Shubaytah, 117 km (probă specială)
-
16 ianuarie - Etapa11, Shubaytah - Shubaytah, 321 km (probă specială)
-
17 ianuarie - Etapa 12, Shubaytah- Shubaytah - start grupat, 62 km (probă specială)
-
17 ianuarie - Podiumul de sosire