Campionatul de Rally Sprint este o competiție deschisă pentru orice tip de autoturism și se pot înscrie piloți debutanți sau piloți avansați din România sau din străinătate.
La ediția din 2017 a Campionatului Internațional de Rally Sprint clasificarea piloților se va face la cinci categorii: juniori, debutanți, avansați (N, A, H), Open și Echipe (la fiecare etapă se pot forma echipe din minim 3 și maxim 5 echipaje.).
Pentru etapa de sâmbătă, înscrierile se vor face de la ora 8:00, iar antrenamentele și manșele cronometrate vor începe de la ora 10:30. Fstivitatea de premiere este programată pentru ora 17:00. Informații suplimentare se pot obțin de la principalul organizator, David Seletye (0744.792.297).
Campionatul este organizat de ACR Satu Mare, CS Rider’s Satu Mare și este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Local Satu Mare.
Calendarul Campionatului de Rally Sprint, sezonul 2017:
Etapa 1: 11 martie (Satu Mare);
Etapa 2: 29 aprilie (Satu Mare);
Etapa 3: 20 mai (Baia Mare);
Etapa 4: 24 iunie (Carei);
Etapa 5: 18 noiembrie (Satu Mare);
În calendarul oferit de ACR în anul 2017 mai apar două concursuri de viteză pe traseu montan în 8-9 iunie la Luna Șes și pe Meseș în 12 august. Totodată, în perioada 15-17 septembrie se vor disputa etapele 7 și 8 din cadrul CEC Ori Cup, Campionat Est European.