CSM Satu Mare a învins miercuri seară ultima clasată din Grupa B a Ligii Europei Centrale (CEWL), Spirou Ladies Charleroi, la o diferență de nouă puncte, 65-56.

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au fost învinse în cadrul etapei a treia a fazei a doua din Liga Naţională de Baschet Feminin de Olimpia CSU Brașov la o diferență de șase puncte, scor 78-72. 

Mani Gyenes a revenit în Satu Mare de la #Dakar2020, iar astăzi a fost primit la sediul Autonet Import de către colegii și susținătorii acestuia cu multă căldură, aplauze, dar și cu tradiționalul tort decorat cu însemnele competiției.

Guvernul Ungariei investește 200.000 euro în terenuri de sport destinate copiilor din grădiniţele sătmărene. Astfel, patru comune din Satu Mare vor avea din acest an teren de sport multifuncţional destinat copiilor din grădiniţe.

Sătmăreanul Emanuel Gyenes, de la Autonet Motorcyle Team, a încheiat ediția din acest an a celui mai important raliu de anduranță din lume pe primul loc la clasa Malle Moto - Original, iar în clasamentul general, Mani s-a clasat pe locul 29, îndeplinindu-și astfel ambele obiective propuse înainte de startul competiției.

Cu o zi înainte de finalul ediției din acest an a Raliului Dakar, sătmăreanul Mani Gyenes, de la Autonet Motorcyle Team, conduce în clasamentul clasei Malle Moto - Original, cu un avans de o oră și 20 minute față de francezul Benjamin Melot și peste două ore și 30 minute față de ocupantul locului trei, Florent Vayssade, iar în clasamentul general ocupă locul 29.

Emanuel Gyenes a obținut miercuri (15 ianuarie) cea mai bună clasare de până acum în Raliul Dakar 2020. 

Marți (14 ianuarie) s-a concurat în etapa a noua a Dakar-ului, cea mai lungă din acest an, pe bucla Wadi Al Dawasir > Wadi Al Dawasir.

Ziua de pauză i-a prins foarte bine lui Mani Gyenes, sătmăreanul de la Autonet Motorcycle Team a început a doua săptămână a Raliului Dakar cu cea mai bună clasare din acest an, locul 31 la finalul etapei a șaptea.

Vineri (10 ianuarie) s-a concurat în ultima etapă dinaintea zilei de odihnă din capitala Riyadh, o etapă în care s-a mers 100% pe nisip, iar la finalul zilei Emanuel Gyenes a obținut o nouă clasare foarte bună.

Etapa a V-a de la #Dakar2020 s-a desfășurat joi (9 ianuarie) pe traseul Al-`Ula - Ha'il, pe o distanță de 564 kilometri, dintre care 345 km de proba specială, iar la finalul zilei Emanuel Gyenes a obținut o nouă clasare bună, locul 44.

Etapa a IV-a de la #Dakar2020 s-a desfășurat astăzi (miercuri, 8 ianuarie) pe traseul Neom - Al-`Ula pe o distanță de 676 kilometri, dintre care 453 km de proba specială, iar la final Emanuel Gyenes a obținut cea mai bună clasare din acestă ediție.

La finalul etapei a treia de la Dakar 2020, sătmăreanul Emanuel Gyenes rămâne lider la clasa Malle Moto - Original, cu un avans de peste 50 minute față de ocupantul locului doi, francezul Florent Vayssade și a urcat șase locuri în clasamentul general, până pe locul 43 (clasament provizoriu).

Etapa a II-a de la #Dakar2020 s-a desfășurat între localitatățile Al Wajh și Neom, pe distanța de 401 km, proba specială a zilei având lungimea de 367 km.

Emanuel Gyenes a pornit astăzi în cea de a 42-a ediţie a celei mai dure competiţii de anduranţă din sportul cu motor, Dakar Rally 2020.

În localitatea Râu Sadului din județul Sibiu s-au desfășurat în weekend o serie de manifestări cultural-artistice, sportive și de ecoturism sub cupola ”Zilele Nordic”.

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 22.00, va avea loc prima baie nocturnă din acest sezon la Aquastar Satu Mare.

La Medieșu Aurit a fost inaugurată duminică o modernă bază sportivă multifuncțională, un proiect în valoare de 51.000 de euro finanțat din fonduri europene prin GAL Someș-Codru.

Orașul Negrești-Oaș va avea o Sala de sport multifuncțională cu 180 de locuri ce va fi construită pe o parte din terenul liber de la stadion, urmând să devină o completare a acestuia.

Asociaţia de Tineret, Turism şi Ecologie Cutezătorii Munţilor organizează în perioada 15 septembrie-13 octombrie 2019 o serie de 5 evenimente prin care încurajează comunitatea și, în special tinerii, să facă mișcare în aer liber.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii