pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Măsuri de protecție împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19 la Judecătoria Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În vederea asigurării sănătăţii şi securităţii în muncă a personalului, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Judecătoriei Satu Mare și pentru evitarea aglomerării instanţelor şi sălilor de judecată în legătură cu dosarele având termene de judecată stabilite începând cu data de 15 mai 2020, vor fi adoptate următoarele măsuri organizatorice și administrative:

Accesul general în instanță:

  • persoanele din afara instanței (avocați, justițiabili, experți, generic publicul) vor avea acces în arhive sau in alte birouri având relații cu publicul purtând obligatoriu mască de protecție;
  • la intrare, în zona de acces controlată de personalul de pază, se va asigura dezinfectant pentru dezinfectarea mâinilor; această activitate va fi urmărită de către personalul de pază;
  • se interzice luarea contactului direct cu publicul a altor salariați ai instanței în afara celor desemnați cu atribuții în relația cu publicul;
  • dacă există cazuri izolate în care o persoană nu deține mască de protecție, se află in imposibilitate de a-și procura de îndată și există urgență in permiterea accesului în arhivă/ registratură, i se va pune la dispoziție o mască de protecție de unică folosință, la intrare, cu consemnare numelui și seriei cărții de identitate a persoanei (pt. justificare consum măști). In acest scop se vor pune la dispoziția compartimentelor având relații cu publicul un număr de măști de protecție;
  • dosarele se pun la dispoziție pentru studiu după ce persoana s-a dezinfectat obligatoriu pe mâini cu dezinfectant pus la dispoziție (existent permanent);
  • grefierul registrator/arhivar desemnat la relația cu publicul va purta obligatoriu mască de protecție pe perioada relației cu publicul; de asemenea, se dezinfectează pe mâini periodic, cel puțin la 2 ore sau când consideră necesar;
  • accesul avocaților, experților, justițiabililor, etc pentru studiul dosarelor se face cu respectarea distanței de protecție de 1,5 m intre aceștia pe perioada studiului, în funcție de fiecare spațiu de arhivă concret;
  • regulile privind dezinfectarea pe mâini înainte de studiul dosarului se vor respecta și pentru termenele de grefa acordate persoanelor private de libertate, precum și de către procurori, scop in care se va asigura dezinfectant persoanelor private de libertate și se va solicita luarea măsurilor adecvate de către parchete;
  • se va solicita justițiabililor să nu rămână in incinta instanței mai mult decât este necesar pentru rezolvarea operațiunii ce a necesitat prezența lor.

Sala de ședință:

  • accesul publicului în sala de ședință se face purtând obligatoriu mască de protecție.
  • se evită contactul direct și apropierea grefierului de ceilalți participanți, astfel: dosarele, actele de identitate, declarațiile scrise, se depun de grefier/ părți, avocați pe masă, la distanță de locul grefierului de ședință și se ridică de acolo ulterior.
  • grefierul de ședință se dezinfectează obligatoriu pe mâini înainte de ședință, și, dacă consideră necesar, in timpul ședinței, în funcție de frecvența contactului indirect cu alte persoane.
  • persoanele care solicită dosare la studiu în cursul ședinței se dezinfectează obligatoriu pe mâini, cu dezinfectant pus Ia dispoziție de instanță, aflat în sala de ședință.
  • pupitrul martorului se dezinfectează la 4 ore dacă este folosit și oricum zilnic.
  • sala de ședință va fi aerisită între ședințele de judecată, sau, in cazul ședințelor de lungime mare, la un interval de 4 ore.
  • pupitru complet de judecată, birou procuror, avocați, grefier se dezinfectează zilnic.
  • boxa persoanelor private de libertate se dezinfectează zilnic, dacă a fost folosită.
  • persoanelor private de libertate li se asigură mască de protecție, dacă nu au, cu notare nume și număr dosar, prin grija grefierului de ședință, care va avea Ia dispoziție un număr de măști de protecție de unică folosință.
  • așezarea în sală a publicului (inclusiv părți, avocați) se va realiza cu distanță de protecție de 1,5-2 metri între aceștia; măsura va fi dirijată de grefierul de ședință înainte de începerea ședinței de judecată, iar, la nevoie, de președintele completului de judecată. In acest scop, președinții instanțelor vor evalua necesitatea evacuării temporare din sălile de ședință a unui număr de bănci/scaune, astfel încât persoanele să stea așezate Ia distanță de protecție socială unele față de altele.
  • părțile și celelalte persoane citate la judecată vor fi încunoștințate despre momentul în care pot intra în sală în funcție de încărcarea acesteia, prin afișarea listei de ședință cu menționarea orei.
  • se va asigura în toate sălile de ședință panouri de protecție din plexiglas între public și instanță/grefier ședință, după procurarea de către Tribunalul Satu Mare a acestor materiale.
  • se va solicita justițiabililor să nu rămână în incinta instanței mai mult decât este necesar pentru rezolvarea operațiunii ce a necesitat prezența lor. 

Activitatea personalului instanțelor:

  • se va urmări respectarea distanței de protecție socială între persoane, și evitarea contactelor directe;
  • se va realiza dezinfectarea pe mâini înainte și după lucrul cu dosare sau alte materiale care trec și pe Ia alte persoane, prin spălare (apă, săpun) sau cu dezinfectant.
  • dezinfectarea biroului (mesei) de lucru și calculatorului prin grija personală a utilizatorului;
  • purtarea măștilor de protecție și, dacă se impune, a mănușilor de protecție.
  • automonitorizarea cu privire Ia contactul cu persoane despre se poate aprecia că prezintă riscul de a fi contaminate cu COVID 19 (venite din străinătate, venite din zone din țară în care s-a instituit carantină generalizată, aflate în carantină ori care prezintă simptome COVID 19);
  • automonitorizarea cu privire la simptome proprii dintre cele manifestate Ia contaminarea cu COVID 19 (febra, tuse, durere de cap, dificultate la înghițire, dificultăți de respirație).
  • anunțarea imediată a șefului ierarhic despre existența situațiilor de mai sus și autoizolarea de colegi, autoizolarea la domiciliu până se clarifică situația. In paralel, conducerea instanței va dispune măsurile organizatorice necesare.
  • verificarea temperaturii corporale a personalului în cazul unor simptome de îmbolnăvire cu COVID 19 ori Ia solicitare, și, dacă se apreciază, periodic, de către grefierul șef instanță/ secție;
  • în cazul sesizării de către personalul de pază ori de către grefierul de ședință, grefierul arhivar, completul de judecată, a faptului că un justițiabil aflat in incinta instanței prezintă simptome de îmbolnăvire cu COVID 19 (tuse, stare febrilă, etc.) se va verifica și acestuia temperatura corporală, în vederea evaluării măsurilor de luat (ex. solicitarea de a părăsi instanța, amânarea cauzei, etc).
  • se va intensifica activitatea de scanare a documentelor și crearea dosarului electronic, precum și de solicitare a datelor de contact electronic astfel încât corespondența instanță-părți/avocați să se realizeze cât mai mult în formă electronică, iar părțile/avocații să poată studia dosarele fără a se prezenta fizic la instanță;  se va organiza și intensifica activitatea de curățenie prin dezinfectarea pardoselilor, toaletelor, ușilor, altor părți de mobilier cu care personalul intră în contact, aerisire birouri.
  • pentru asigurarea distanței de protecție socială în birouri, președinții secțiilor cu sprijinul grefierilor șefi de secție, vor propune programul personalizat al personalului secției/instanței, pe zile/ore, În temeiul art. 108 și 118 din Codul Muncii, pentru intervale cel puțin săptămânale; pentru perioadele de lucru Ia domiciliu, se vor stabili și menționa lucrările ce urmează a fi efectuate. Propunerile vor avea în vedere și situația persoanelor cu vulnerabilitate crescută în caz de contaminare cu COVID 19. Propunerile se înaintează vicepreședintelui Tribunalului Satu Mare pentru aprobare, in timp util, anterior începerii perioadei respective.

Măsuri pentru judecata cauzelor:

  • citarea părților, martorilor, etc, cu mențiunea de a se prezenta la instanță echipați cu mască de protecție.
  • programarea judecării dosarelor pe intervale orare, și citarea în această modalitate a părților, anunțarea avocaților, etc. Se solicită fiecărui complet de judecată să estimeze numărul cauzelor ce pot fi judecate într-un interval orar de o oră, gruparea dosarelor pe intervale orare de câte o oră și citarea părților pentru începutul intervalului orar în care urmează a se judeca dosarul respectiv.
  • crearea listei de ședință în ordinea orelor programate și afișarea în acest mod, inclusiv la ușa exterioară a instanței, pentru a se evita aglomerarea persoanelor în incinta instanței.
  • Grefierul de şedinţă va introduce ora estimată a judecăţii dosarului, astfel cum a fost stabilită, în aplicaţia ECRIS, la rubrica „ora estimată"; ora astfel introdusă va putea fi văzută pe portalul instanţelor.
  • Grefierul de şedinţă va crea o listă de şedinţă în care va menţiona toate părţile, avocaţii, martorii şi alte persoane citate pentru termenul de judecată şi va consemna în dreptul fiecăruia, în urma verificării dosarului şi informaţiilor din ECRIS, datele de contact telefonic sau informatic (e-mail) ale acestora, în măsura în care există.
  • Grefierul de şedinţă va încunoştinţa părţile, avocaţii, alte persoane citate la termenul de judecată, despre ora estimată a judecării cauzei, precum şi despre obligativitatea purtării măştii de protecţie, prin telefon sau e-mail, cu notarea acestui aspect pe lista de şedinţă, sub semnătură finală; lista de şedinţă astfel completată va fi predată preşedintelui completului de judecată, pentru a fi folosită ca dovadă a încunoştinţării asupra orei estimate de judecată.
  • apelarea dosarelor în ordinea listei de ședință, și excepțional în afara acestei ordini când toate părțile sunt prezente ori judecata se face fără citarea părților, cauza se amână fără dezbateri, etc.
  • în cauzele penale, aplicarea în continuare, în măsura posibilului, a dispozițiilor privind desfășurarea judecății prin video-conferință, evaluarea acestui aspect revenind fiecărui complet de judecată; 
  • pentru cauzele înregistrate în perioada de urgență rămase suspendate, fiecare complet de judecată va dispune măsurile de stabilire a termenelor de judecată urmărind echilibrarea ședințelor de judecată, evitarea aglomerării cauzelor pe ședință, citarea pe ore.
  • se va stabili, anterior datei de 15 mai 2020, numărul dosarelor ce trebuie înaintate către tribunal în căile de atac, în vederea înaintării acestora pe loturi zilnice, astfel încât să nu afecteze activitatea personalului arhivelor; numărul și modalitatea concretă vor fi stabilite de comun acord cu președintele/vicepreședinții tribunalului;
  • urmărirea aplicării principiilor celerității și soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, evaluarea judicioasă a timpilor de acordare a cuvântului pentru concluzii, a relevanței probelor propuse pentru soluționarea cauzei, urmărirea evitării situațiilor de amânare nejustificată a cauzelor, etc, astfel încât să se obțină diminuarea stocurilor de dosare aflate pe rol.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii