pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Funcționarii din Primăria Satu Mare nu au participat la greva generală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă pentru sectorul de activitate ,,Administraţie publică’’,
având în componenţa sa sindicate din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate acestora, de pe întreg teritoriul ţării, a organizat joi, 30 aprilie, greva generală de o zi în administraţia publică locală din România ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar.

Sindicatul Mintia al salariaţilor din cadrul unităţilor subordonate Consiliului Local Satu Mare nu va participa la această acţiune, motivul luării acestei decizii este faptul că la nivelul acestor instituţii numărul membrilor de sindicat reprezintă un procent de aproximativ 50% din numărul total al salariaţilor, fapt pentru care închiderea instituţiilor pe perioada grevei este practic imposibil. Din aceste motive obiective s-a luat decizia de a nu participa la acestă acţiune.

Sindicatul Mintia Satu Mare se declară solidar şi susţine revendicările Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, considerând că situaţia actuală a sistemului de salarizare din administraţia publică locală este inacceptabilă în primul rând datorită faptului că un număr din ce în ce mai mare de funcţionari publici ajung să trăiască dintr-un salar la nivelul salarului minim pe economie, şi în al doilea rând datorită diferenţelor enorme între veniturile diferitelor categorii de funcţionarii publici, uneori chiar la nivelul aceleiaşi instituţii.

De asemenea, ne manifestăm deschiderea şi dorinţa de a participa la viitoarele acţiuni organizate de FNSA, până la soluţionarea problemelor funcţionarilor şi angajaţilor din administraţia publică locală.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii