Videoconferinţa la care au participat şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost condusă de ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan.
La nivel de ţară, în intervalul 19 aprilie orele 04-18 sunt vizate fenomene precum precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului.
Pentru judeţul Satu Mare, îndeosebi în zona Oaşului, s-a transmis atenționarea meteorologică COD GALBEN. În intervalul 19 aprilie 2017, ora 18,00 - 21 aprilie ora 10,00 temporar vor fi precipitaţii, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona montanǎ 35...40 l/mp. În zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. În rest va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), trecător se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală vor atinge 50...60 km/h. La munte vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70...80 km/h, viscolind ninsoarea.
Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare a transmis o informare către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale cu privire la această atenţionare meteo, cu solicitarea de a supraveghea atent evoluția fenomenelor meteorologice la nivelul localității pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență.