Este bine să analizăm stilul nostru de viaţă şi să aducem îmbunătăţiri, în special în ce priveşte evitarea substanţelor dăunătoare. Abţinerea de fumat este un punct forte în menţinerea stării de sănătate, respectiv renunţarea la fumat reprezintă un pas important şi de felicitat pe calea spre sănătate.
Sloganul Zilei Mondiale pentru acest an este următorul:
Tutunul este o ameninţare împotriva dezvoltării.
Această ameninţare şi daună se face simţită în toate domeniile, în primul rând al sănătăţii, dar şi pe planul economic, la nivel personal, al familiei şi al comunităţii. Economic vorbind, este foarte clar că sumele stricate pe ţigări ar putea fi folosite mult mai înţelept, contribuind substanţial la dezvoltare, în loc să fie plătite companiilor producătoare de ţigări.
În ce priveşte sănătatea fizică, ştim cu toţii că dacă „motorul” nu funcţionează la parametrii optimi, adică dacă inima şi plămânii au de suferit, întregul organism resimte consecinţele. În ce priveşte bunăstarea psihicului, în adâncul sufletului, în secret, toţi fumătorii ştiu că acel moment când s-au apucat să fumeze a fost una din cele mai proaste alegeri din viaţa lor, iar dependenţa nu este o stare plăcută, dimpotrivă. Vestea bună este că în orice zi se poate reconsidera stilul de viaţă, şi fumătorii pot să se elibereze de acest viciu, şi pot să-şi acumuleze în viaţa lor lucruri pozitive, frumoase, utile în locul timpului risipit pentru fumat. În cazul tineretului dezvoltarea fizică şi spirituală este şi mai importantă: anturajul are menirea să le arate calea cum să devină oameni cu succes, oameni care creează, construiesc, inventează, îmbunătăţesc, oameni utili societăţii – şi nu nişte plictisiţi care nu-şi găsesc altă preocupare decât lenevirea la pauze nesfârşite de ţigară.