Clădiri emblematice din Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Satu Mare este un oraș mic și liniștit situat în partea de nord-vest a țării noastre. Cu toate că este mult mai mic ca dimensiune față de alte orașe din țară, există și aici câteva clădiri cu care localnicii se mândresc.

Uneori e frumos să iei orașul la pas, fie că ești din zonă sau doar în trecere și să descoperi câteva dintre clădirile istorice ale acestei zone. În ultimii ani câteva dintre acestea au început să fie renovate, iar frumusețea de odinioară a fost readusă la viață. Iată câteva dintre clădirile orașului Satu Mare pe care nu trebuie să le ratezi.

Casa Meșteșugarilor

Un oraș este cu atât mai bogat cu cât are mai multe clădiri vechi, care să amintească de istorie. La fel se întâmplă și în cazul Casei Meșteșugarilor.

Acest obiectiv a fost construit tocmai în anul 1911. După cum era de așteptat, scopul era de a reuni toți meșteșugarii sub același acoperiș. Spre deosebire de zilele noastre, în acele vremuri meșteșugarii erau considerați un tezaur iar munca lor era apreciată.

La un moment dat a servit și ca cinematograf. Însă după aceea clădirea a început să intre în degradare. Din fericire, începând cu anul 2013 a început un proiect de reabilitare pentru a transforma această clădire într-un centru de afaceri.

Hotelul Dacia

cladiri emblematice satu mare1

Fără îndoială, una dintre cele mai emblematice clădiri din Satu Mare este hotelul Dacia. Construit în urmă cu peste 100 de ani cu multă atenție la detalii și o arhitectură deosebită, hotel era odinioară un punct central al orașului.

Deși a trecut atât de mult timp de când a fost construit, trecătorii sunt încă impresionați de fațada hotelului. Decorațiuni florale, figurine umane, stucaturi și nu în ultimul rând, stema orașului ornau cândva clădirea.

De asemenea, la un moment dat hotelul avea și o sală de bal unde lumea dansa și se distra în timp ce luau parte la diferite sporturi ale minții. De-a lungul timpului hotelul a inclus chiar și o filarmonică dar datorită frumuseții sale aici au fost cazate și personalități de seamă. Poate că nu e la fel de extravagant în zilele noastre, dar rămâne încă o clădire impozantă.

Teatrul de Nord 

În anul 1848 se inaugura primul teatru al orașului Satu Mare. Freidl Janos a fost arhitectul căruia i se acordă toate creditele. Deoarece orașul era unul mic și nu a avut la acea vreme o trupă de teatru locală, aici se găzduiau evenimente și aveau loc spectacole când veneau alte trupe în oraș.

Însă lucrurile nu au ținut prea mult și prima clădire a fost demolată. În locul acesteia s-a construit un alt teatru în anul 1889. Pentru a se păstra tradiția au fost îngropate câteva obiecte în pereți: câteva monede, o istorie a teatrului și un lucru mai interesant, o listă a demnitarilor de la acea vreme.

Clădirea este una cu etaj, construită în stil neoclasic. Parterul conține un pridvor care este susținut de patru stâlpi în timp ce ferestrele fațadei sunt boltite.

Sinagoga

O altă clădire care cu siguranță îți va atrage atenția la o plimbare prin Satu Mare este Sinagoga. Acest obiect de cult este unul construit în stil eclectic și se încadrează în tiparul sinagogilor din secolul al XIX-lea.

Marea varietate a elementelor arhitectonice include suprafețe placate cu cărămidă dar și o serie de pilaștri cu cinci laturi.

Printre clădirile cu aer burghez din acest oraș Sinagoga se încadrează perfect și dovedește că sătmărenii sunt diverși din punct de vedere cultural.

Pentru a intra în atmosfera acestui templu este de ajuns să pășești la interior. Aici vei descoperi o pictură ornamentală de o frumusețe deosebită, multe decorațiuni pe pereți dar și motive florale și geometrice care sunt încadrate în pătrate sau romburi. Un lucru neașteptat pentru un oraș aparent mic ca suprafață.

Biblioteca Județeană 

cladiri emblematice satu mare2

O altă clădire pe care nu ai cum să o ratezi în Satu Mare este Biblioteca Județeană. Aceasta a fost fondată în secolul trecut.

Un alt lucru util este că între anii 1862-1869 a fost fondată „Societatea de Lectură” în acest oraș. Așadar, tradiția lecturii este una de durată.

Petru Bran, cel care a fondat această societate, compara adesea iubirea de lectură cu o câmpie plină de flori pentru albine. Clădirea pe care o vedem astăzi a fost înființată în anul 1951. Inițial aceasta a fost intitulată Biblioteca Raională Satu Mare, dar în anul 1974 și-a schimbat denumirea.

Acestea sunt câteva dintre cele mai frumoase clădiri din Satu Mare. Unele dintre ele au fost reabilitate de-a lungul timpului și au fost readuse la frumusețea inițială în timp ce altele și-au cam pierdut din strălucire.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii