Dacă ai auzit vorbindu-se despre jocuri de evadare și te-a făcut curios sau dacă deja îți plac escape room-urile și vrei să trăiești o experiență unică History Escape Room din incinta Muzeului Județean Satu Mare este făcut special pentru tine.
Începând de astăzi, sătmărenii pot face rezervări la History Escape Room - Muzeul Județean Satu Mare pentru a participa la primul joc de evadare din România într-un muzeu.
Evadați din Biroul Secretarului PCR Iosif Uglar pentru a evita tratamentul prietenos al ”băieților” de la securitate!
1977, Satu Mare. Clădirea Muzeului Județean a fost, în această perioadă, clădirea administrativă a Partidului Comunist Român, comitetul județean Satu Mare. Printr-o călătorie de timp te afli în biroul gol al secretarului PCR Iosif Uglar, ieșit în pauză de masă la Cantina Partidului din curte, pauză care durează de obicei cam o oră.
Misiunea echipei este să adunați cât mai multe informații cu putință, să obțineți documente compromițătoare care aduc la lumină secretele ferite ale partidului. Un lucru, însă nu a fost luat în calcul, ușa încăperii s-a închis peste voi, iar într-o oră, până la revenirea secretarului trebuie să ieșiți. Are obiceiul să invite după masă pe băieții cu ochii albaștri, adică cei de la securitate, la o cafea adevărată din import. Siguri nu vreți să ajungeți în mâinile lor!
Programul History Escape Room:
- luni – vineri 10:00- 19:00
- sâmbătă: 14:00 – 18:00
Preț bilet: 30 lei adulți, 15 lei copii sub 18 ani.
Intrarea se face pe bază de programare, după fiecare grup trebuie reorganizat toată camera.
Programarea se face exclusiv pe pagina de facebook History Escape Room accesând butonul Rezervă acum/Book Now.
Grup: minim 3, maxim 6 persoane. Grupurile sub 18 ani intră obligatoriu cu un adult.