”Nuntă în Oaș” de Anca Munteanu, premieră pe țară la Teatrul de Nord

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Trupa Mihai Raicu vă invită din nou la nuntă, de data asta una de inspirație locală, dintr-o zonă folclorică cât se poate de muzicală, colorată și înzorzonată: ”Nuntă în Oaș" de Anca Munteanu, în regia lui Cristian Ban.

Premiera spectacolului este programată duminică 12 martie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului de Nord.

”Nuntă în Oaș" vorbește cu candoare și umor despre felul în care lumea noastră de acum pune la îndoială lumea celor care azi sunt bunici sau părinți trecuți de prima tinerețe. Poate pentru cei tineri vorbește și despre ce facem atunci când nu știm ce să facem cu viitorul care e în fața noastră. Și pentru că acțiunea se petrece în zilele noastre, într-un sat din România, vrând-nevrând, spectacolul e o comedie care ne poate lăsa cu un nod în gât la final. (Cristian Ban, regizorul spectacolului)

Din distribuție fac parte actorii: Roxana Fânață, Andrei Stan, Alina Negrău, Ioana Cheregi, Andrei Gîjulete, Raluca Mara. Costumele și decorul sunt realizate de Tudor Prodan. Creația costumelor oșenești îi aparține Cristinei Milea. Vlad Giurge joacă, cântă la ceteră și a compus coloana sonoră a spectacolului.

Anca Munteanu este actriță și dramaturgă, scrie scenarii de film și piese de teatru, joacă la Teatrul Mic din București, dar este cunoscută mai ales din lungmetrajul „Teambuilding", regizat de Matei Dima, Cosmin Micutzu Nedelcu și Alex Coteț, în care joacă rolul Dorina. A scris piesa „Nuntă în Oaș" în 2022, la rezidența de scriere dramatică „Drama5 "de la Reactor, iar acum debutează ca dramaturg pe scena Teatrului de Nord.

Regizorul Cristian Ban este la a doua montare la Teatrul de Nord, în 2018 a semnat regia spectacolului „Iluzii" de Ivan Vîrîpaev. A regizat peste 30 de spectacole în ţară, dar şi în Barcelona, Spania şi în Ungaria, la Teatrul German din Szekszard. Cele mai multe dintre spectacolele sale sunt creații colective scrise împreună cu actorii și sunt bazate fie pe istoriile lor personale, fie rescrieri ale unor texte clasice. În 2017 câștigă premiul pentru cel mai bun regizor cu spectacolul „Orașul nostru" la Festivalul de Teatru Scurt (FITO) Oradea și premiul special al juriului la Festivalul Comediei Românești. În 2018 „Orașul nostru", este nominalizat la premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol iar în 2021, spectacolul „MaMe" este nominalizat la premiul UNITER pentru cea mai bună regie.

-----------------

Premieră pe țară:

NUNTĂ ÎN OAȘ de Anca Munteanu

Regia: Cristian Ban

Decor și costume: Tudor Prodan

Costume oșenești: Cristina Milea

Muzica: Vlad Giurge

Light design: Lucian Moga

Distribuția:

Maricuța - Roxana Fânață

Ionuț - Andrei Stan

Mama - Alina Negrău

Lenu - Ioana Cheregi

Bobo - Andrei Gîjulete

Tanti Anica - Raluca Mara

Vlăduț – Vlad Giurge

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii