pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Zece personalități culturale locale au primit titlul de „Luminător al Satelor”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 28 iunie în parcul „Dr. Rudolf Fátyol” a avut loc cea de-a XIV- a ediție a Galei de Premerie „Luminătorii Satelor”, în cadrul căreia au primit titlul de „Luminător al Satelor” zece sătmăreni. 

Premiile au fost înmânate de către: Pataki Csaba- președintele Consiliului Județean Satu Mare și Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare.
Intrată deja în tradiția culturală a Sătmarului, manifestarea ”Luminătorii Satelor”, unică în țară, răsplătește în fiecare an personalitațile culturale locale care și-au adus contribuția la dezvoltarea spirituală a comunităților din care provin.
În cadrul evenimentului a fost omagiată Viorica Puți - împletitoare de mirese din Țara Oașului laureată cu titlul de „TEZAUR UMAN VIU” 2024.
Acest eveniment este extrem de relevant pentru conturarea profilului identitar al acestor meleaguri. Sunt evidenţiaţi oamenii care prin eforturile lor au luminat viaţa culturală a comunităţilor din care provin, de a recunoaşte public meritele acestor oameni. 
Luminătorii satelor au fost şi vor rămâne modele pentru toţi cei care pot conştientiza utilitatea unor asemenea demersuri culturale. Judeţul Satu Mare este singurul din ţară care organizează o manifestare de acest gen prin care sunt celebrate valorile culturale şi spirituale de pe întreg cuprinsul judeţului.
În program folcloric au evoluat: Ionela Moruțan, Petrică Mureșan, Leontina Dorca și Maria Carmen Sas, Maria Tripon, Călin Borșe, Ionela Bumb; Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene”: Giulia Pop, Alexandra Nagy, Luca și Tudor Molnar, Karina Molnar, Paula Cornea, Aida Negrea, Alexandra Deac; Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”; Szatmár Megyei „Szamoshát” Néptáncegyüttes, Corul Seniorilor „C.A.R.P.” – dirijor prof. Renata Inovan.
 
Luminătorii Satelor 2024:
 
IOAN BUMBAR  -  MICULA
 
Ioan Bumbar este unul dintre membrii marcanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Micula, fiind și conducătorul Ansamblului vocal instrumental ”Vocile Miculii”, o formație emblematică pentru tot ceea ce înseamnă cultura muzicală ucraineană laică și religioasă din județul Satu Mare. Ansamblul domniei sale a evoluat în nenumărate concursuri și festivaluri, spectacole și alte manifestări culturale care au avut un impact major asupra publicului spectator. Ioan Bumbar aduce în fața publicului comori nestemate din repertoriul muzical ucrainean , iar nivelul artistic al ansamblului ”Vocile Miculii” este unul foarte ridicat.
Pentru râvna și priceperea sa, a fost recompensat cu mai multe premii importante, atât la nivel local, cât și național.
 
CZUMBIL BERNADETTE - TĂȘNAD
 
Bernadette Czumbil s-a născut în Carei, la 1 decembrie 1977. A terminat școala generală în Tasnad. Cântă la pian de la vârsta de 6 ani. A studiat pianul la Liceul de Arte Oradea din Oradea, apoi și-a completat studiile la Academia Nationala de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de licenta și apoi master. Și-a perfecționat studiile ca bursier la Academia de Muzică din Köln. Și-a obținut doctoratul la Cluj-Napoca, iar în prezent predă pian la Facultatea Teoretica din cadrul Academiei de Muzică din Cluj-Napoca.    Locuiește la Tasnad cu familia sa. Deja din anii studenției a organizat concerte de muzică clasică în biserica romano-catolică din localitate,  la Sala Caritas, iar mai târziu, trei stagiuni de concerte ale Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Este membră activă a Asociației Culturale Ady-Kölcsey din Tășnad și în calitate de responsabil de proiecte, este organizatorul Zilelor Maghiare din Tășnad și al programelor culturale locale. Datorită muncii organizatorice, în urmă cu 3 ani au fost înființate în Tășnad ansamblurile de dansuri populare maghiare, țitere si fluiere ”Hepehupa”. Pregătirea sistematică a peste 80 de copii este condusă de profesioniști, astfel încât grupurile se dezvoltă constant și devin promotori ai culturii populare maghiare. 
 
 
LEONTINA DORCA - Satu Mare
 
LEONTINA DORCA - A văzut lumina zilei intr-o zi de primăvară a anului 1953, la 12 aprilie. A urmat clasele primare în satul natal Remeți pe Someș, comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, ciclul gimnazial l-a încheiat la școala din comună, iar cele liceale la Liceul Mihai Eminescu din Satu Mare. 
Formarea unui ansamblu presupune cel puțin doi ani de muncă și de pregătiri, activitatea la Ansamblul "Codrulețul" a început în 1975.
Din anul 1978,  având calitatea de maestru balet dans și mai apoi coregraf a fost angajata Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, coordonând astfel întreaga mișcare muzicală și coregrafică din județul Satu Mare, așa cum o numea  unul dintre colegi  "o viață cu bagheta danțului în mână".
S-a perfecționat în permanență participând la toate cursurile de gen organizate în țară, prilej cu care a avut șansa să întâlnească marii coregrafi ai țării, Tita Sever, Puiu Vasilescu, Marin Barbu, care au ajutat-o să-și descopere cu adevărat menirea, aceea de a scoate la lumină o zonă folclorică, care nu era cunoscută, una minunată, cu elemente coregrafice unice, Zona Codrului. 
Dovada cea mai grăitoare a visului împlinit este Ansamblul folcloric CUNUNIȚA pe care l-a înființat în anul 1982, adunând în jurul său tineri  mânați de dorința de a cunoaște și valorifica cântecele și jocurile populare, iar din anul 2002 împreună cu Maria Carmen Sas a înființat puiul ansamblului, numit CUNUNIȚA NĂZDRĂVANĂ, format din  preșcolari și școlari începând cu vârsta de 4 ani.
 Aceste două ansambluri  reprezintă cea mai mare realizare din cariera sa. De-a lungul timpului cu cele două ansambluri a realizat  evenimente culturale locale, județene, interjudețene și internaționale reușind încununarea  folclorului sătmărean cu diadema împliniri superlative. 
Mii de copii și tineri au gustat din cântecele și jocurile  populare pe care le-a cules de-a lungul vremii străbătând  la pas cărările nebătătorite ale satelor codrenești 
 
 
ȘTEFAN GNANDT - FOIENI
 
Ștefan Gnandt s-a născut în 13 august 1952, în Foieni într-o familie de șvabi sătmăreni. A urmat cursurile Universităţii din Timișoara, Facultatea Pedagogică, Secția de Arte Plastice, unde i-a avut ca profesori pe Eugenia Dumitrașcu, Romul Nuțiu şi Petru Jecza. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România distins în 2021 cu titlul Pro Urbe de orașul Carei.  
În picturile lui Gnandt sunt pregnante elementele principale ale identității șvăbești, religia, satul, pământul. Simbolistica originilor, a muncii harnice, credința puternică sunt exprimate și în sigla Forumului German din Transilvania de Nord, concepută și desenată de el. Picturile lui se găsesc în colecții private și la muzee. Picturi sacrale de dimensiuni mari se găsesc în biserica din Foieni și în căpâlna cimitirului din Urziceni.
Din 2008 organizează și conduce anual tabere internaționale de creație, la care participă artiști și tineri talentați. Taberele artistice în anii 2008-2012 din Foieni, 2013 din Carei, 2015 Ciumești. Din 2016 este organizatorul și conducătorul artistic a taberei anuale finArt din Foieni. Taberele de creație ajută tinerii artiști în promovare și prin creațiile donate de regulă comunităților organizatoare aduc arta și pictura aproape de săteni.
Satul natal a primit chiar o colecție de pictură și grafică, care se poate vedea în cadrul unei expoziții permanente.
 
 
LŐRINCZ TIBERIU  -  SATU MARE
 
Născut la 10 mai 1952 la Sighetu Marmației, inginerul Lőrincz Tiberiu a fost pasionat de mic copil de filatelie, pasiune care iată, l-a ținut toată viața.  Este membru al Asociației Filateliștilor și are colaborări internaționale în Ungaria și Polonia. Filatelia feroviară este un domeniu extrem de interesant, iar domnul inginer organizează anual, câteva expoziții filatelice aniversare, de mare interes. A organizat mai multe expoziții pe plan local, național și internațional, toate cu tematică feroviară. 
Domnia sa consideră că filatelia  este un hobby care are rol pozitiv în educație, care dezvoltă cultura generală, disciplina, gustul estetic, spiritul de observație. A lucrat o viață la CFR, astfel că el cunoaște toate gările și liniile ferate din județ, este o enciclopedei ambulantă a istoriei căilor ferate sătmărene. 
 
 
VIORICA PUȚI – BATARCI
 
S-a născut la Oravița, județul Caraș-Severin, la data de 28 aprilie 1970. Tatăl ei fiind miner, a locuit aici o vreme, alături de familia sa.
La vârsta de 4 ani, s-au întors în localitatea Batarci, moment în care Viorica a început să asiste în mod conștient la tot ceea ce definește etnofolcloric Țara Oașului.
A deprins îndeletnicirea împletitului de la o bătrână din sat cu care nu avea vreo legătură de sânge, de la mătușa Onica Ana, de mic copil. 
La vârsta de 16 ani împletea singură, fără ajutor. Prima persoană pe care a împletit-o a fost chiar sora ei, Maria, de Bobotează.
Viorica Puți este recunoscută în Țara Oașului pentru gătitul și împletitul mireselor. A împletit mirese în toate satele aparținătoare Țării Oașului, având si câte 7-8 mirese în sezonul nunților.
În cadrul celei de-a XII – a ediții a PROGRAMULUI TEZAURE UMANE VII, la recomandarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, meșterul popular – Viorica Puți în domeniul – împletitoare de mirese din Țara Oașului, localitatea Batarci, județul Satu Mare va primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU.
 
VASILE ROBAȘ  - MEDIEȘU AURIT
 
Vasile Robaș este născut la 30 iunie 1964 și poate fi numit pe drept cuvânt, un om care și-a dedicat întreaga viață comunității locale din Medieșu Aurit. Două sunt marile sale pasiuni: muzica și fotbalul.
Debutează în activitatea  muzicală în anul 1984 când împreună cu Marius Chiș înființează la Medieșu Aurit formația de muzică de divertisment ,,Meda 84”cu care participă la diferite festivaluri cum ar fi, Cântarea României și alte manifestări prilejuite de zile ale comunelor, diferite recitaluri și manifestări cu ocazia festivităților de sfârșit de an școlar, sprijină și îndrumă tinerii spre o carieră muzicală, îndrumându-și chiar unul dintre copii și soția acestuia spre acest tip de activități În toată această perioadă activează în corul ”Medieșana” și în corul Bisericii Ortodoxe din localitate
În domeniul fotbalului a debutat la vârsta de 14 ani, iar de la 16 ani a activat la FC Olimpia Satu Mare. Din 2002 a antrenat echipa de fotbal ”Florența Mobel” Odoreu cu care a promovat în liga a III a. A antrenat apoi echipele de fotbal din Poiana Codrului și Medieșu Aurit. Prin mâinile lui au trecut câteva sute de tineri și copii care au îndrăgit acest sport. Și iată că în preajma împlinirii frumoasei vârste de 60 de ani, Vasile Robaș este răsplătit cu binemeritatul titlu de ”Luminător al Satelor”. La Mulți Ani!
 
 
SORIN STOICA - CRAIDOROLȚ 
 
 
Sorin Stoica s-a născut la 30 aprilie 1976 și a crescut în Craidorolt. Este un pilon al comunității rrome din această zonă. Deși deține oficial titlul de lider al rromilor de doar doi ani, implicarea sa în sprijinirea și dezvoltarea comunității datează de mult timp.
Unul dintre cele mai remarcabile proiecte ale sale este Balul „Kirbalyi”, un eveniment cultural interesant, care are loc anual în Craidorolț la data de 19 August. Acest bal atrage între 1500 și 2000 de persoane din județ și din împrejurimi, oferind o platformă pentru artiști de renume și o ocazie de a celebra tradițiile rrome într-o atmosferă plină de viață.
Pe lângă organizarea acestui eveniment de succes, Sorin, cu ajutorul Partidei Rromilor, a inițiat numeroase proiecte comunitare. Acestea includ oferirea de sprijin material și educațional, precum și activități culturale și sociale menite să îmbunătățească viața comunității.

 

Profesorul   IOAN SUHĂȚEANU- SATU MARE

 

S-a născut la 14 februarie, 1951, în localitatea Răcăștie județul Hunedoara. A iubit muzica dintotdeauna. A studiat vioara încă din clasele primare, fiind elev al Școlii de Muzică din Hunedoara iar din clasa a III-a s-a mutat la Cluj unde și-a desăvârșit studiile absolvind Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima, în anul 1975, an în care a fost repartizat la Satu Mare ca profesor de violă la Liceul de Arte ,,Aurel Popp,,  unde a rămas toată viața, până la momentul încheierii misiunii de cadru didactic.
Un pedagog înzestrat, născut pentru a insufla dragostea pentru muzică, pentru instrumente și mai ales pentru interpretare .
A iubit folclorul, a colaborat ani la rând cu orchestra Cununița fiind un membru de bază al tarafului tradițional condus de Ionică Hainal. 
A realizat sute de înregistrări ca bracist în taraful Cununița, alături de interpreți de renume din județul nostru precum Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Nicolae Mureșan și alții.
A introdus în tainele viorii zeci de copii și tineri, unul dintre elevii care s-au bucurat de îndrumarea dumnealui ajungând la performanțe deosebite este Emanuel Silaghi, absolvent și el al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, astăzi dirijor al Orchestrei Ansamblului folcloric Cununița. Iar ultimul beneficiar al învățăturilor domnului profesor este Ștefan Hainal nepotul regretatului ceatarâș al Codrului Ionică Hainal.
 
 
 
VARI VASILE – SAT DOBRA, COMUNA SUPUR
 
Sculptorul Vari Vasile  s-a născut la 25 octombrie 1979 la Halmeu. În 1998 a absolvit Liceul Industrial de construcții mașini și construcții montaj din Satu Mare. În domeniul artei este un autodidact talentat care își găsește din plin resursele în lumea arhaică a satului sătmărean. Este membru al Asociației Culturale ”Sătmărenii” iar tematica sa este legată de viața rurală cu armonia și frumusețea ei. Multe obiceiuri și tradiții pierdute în negura timpului se regăsesc în lucrările sale, pline de armonie și frumusețe nativă. Artistul a avut mai multe expoziții personale cât și de grup în județ dar și în țară. Povestea artistului începe în anul 2015, când l-a cunoscut pe sculptorul Iosif Foriș, care i-a îndrumat primii pași. Lucrările sale stau la loc de cinste în mai multe colecții personale, iar sculptorul se află într-o perioadă fastă de avânt creator, lucru ilustrat de frumoasele sale lucrări, prezentate în nenumărate expoziții. 

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii