Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Vultur, Stelian Roșian, Cătălin Mareș, Andrei Stan, Vlad Mureșan, Ioana Cheregi, Raluca Mara, Crina Andriucă, Roxana Fânață, Alexandra Odoroagă, Anca Dogaru, Alina Negrău, Mihai Nițu, Adriana Vaida, Cristian Dan.
Spectacolul are avanpremiera sâmbătă, 9 decembrie, ora 19.00, și se joacă în afara abonamentelor. La premiera de duminică, 10 decembrie, ora 19.00, sunt valabile abonamentele spectatorilor care și-au ales acest spectacol din variantele opționale.
”E greu de găsit Almost, orășelul. Nu apare pe hartă, dar știm sigur că e în statul Maine. Ce mai știm sigur e că acum e ora nouă și că urmează o seară obișnuită în Almost. Oamenii de aici sunt obișnuiți și au ocupații obișnuite: unii cultivă cartofi, alții lucrează în pădure, sau repară tot felul de lucruri, dar cu siguranță nu prind homari, oceanul e departe. Oamenii de aici vorbesc normal, fără accent, sunt direcți, isteți, onești. Dar iată că deja a trecut de ora nouă, aerul rece de iarnă e electrizat, iar ei sunt cuprinși de o neliniște. Ceva din ei pare că s-a trezit și începe să trăiască prin ei. Fără resentimente, invidii sau laude, fără melancolii sau gânduri negre. Ceva care se bucură de adevăr, acoperă tot, crede tot, speră până la capăt. E acel ceva ce… era cât pe ce să cad în capcana de a explica inexplicabilul.
Și totuși, ce este? Nu are cod de bare, nu poți să o cumperi sau să o vinzi. Nu e un element din tabloul lui Mendeleev și nu apare nici printre particulele elementare din acceleratoare. Nu are masă specifică și nici culoare sau miros. Nu are vectori de direcție, legi sau norme metodologice de aplicare. Nu e un loc, nici măcar unul îndepărtat” - Theo Marton.
Durata spectacolului: 2 h (fără pauză)
Informații și bilete:
Agenția teatrală (Casa de bilete), str. Horea nr. 6
Telefon: 0261712106; e-mail: agențAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Bilete on-line: https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2200/Teatrul-de-Nord-Satu-Mare
Almost, Maine de John Cariani
Traducerea: Cristi Juncu
Regia artistică: Theo Marton
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Sebastian Tătar, Laura Mihalache
Distribuția:
Lendall - Ciprian Vultur
East - Stelian Roșian
Jimmy - Cătălin Mareș
Dave - Andrei Stan
Steve - Vlad Mureșan
Rhonda - Ioana Cheregi
Glory - Raluca Mara
Ginette - Crina Andriucă
Marvalyn - Roxana Fânață
O chelneriță îndrăzneață - Alexandra Odoroagă
Sandrine - Anca Dogaru
Gayle - Alina Negrău
Pete - Mihai Nițu
Hope - Adriana Vaida
Bărbatul - Cristian Dan
Următoarele spectacole sunt programate luni 11 decembrie, ora 17.00 - abonament Mihai Eminescu; marți 12 decembrie, ora 17.00 - abonament Ioan Slavici; joi 14 decembrie, ora 19.00 - spectacol în afara abonamentelor.