Școala Gimnazială ,,Iuliu Coroianu” Craidorolț și Liceul Tehnologic Ardud au fost gazdele polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în cadrul programului național ,,ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”.
Programul național ,,Școala Siguranței TEDI” este implementat de către Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Ministerul Educației și firma MASPEX România. Cu adresabilitate elevilor din clasa I, programul abordează teme diferite menite a informa, conștientiza și sensibiliza cu privire la o prioritate a familiei, cadrelor didactice și a Poliției Române : SIGURANȚA ELEVILOR.
În cadrul întâlnirii cu elevii clasei I din unitățile de învățământ sus menționate, polițiștii din structura prevenire au abordat tema ,,prevenirea, recunoașterea și gestionarea bulliyng-ului”. Prin jocurile abordate, unde principal erou a fost simpaticul TEDI, prin vizionarea unui clip tematic, prin apelul la experiența de viață a elevilor, prin discuții interactive s-au adus în prim plan problematica bulliyng-ului, pornind de la cauze, modalități de manifestare și aspecte ce vizează prevenirea și gestionarea bullying-ului.
Împreună cu reprezentanta Poliției și Tedi, elevii clasei I, coordonați de doamnele învățătoare au intrat în lumea mirifică a colegialității și respectului, creată în sala de clasă. Jocurile propuse participanților, axate pe găsirea unor soluții la anumite situații problematice centrate în jurul a 4 întrebări : ,,Ce faci când un coleg vorbește urât/îmbrâncește?”, ,,Îi pui piedică unui coleg/colege?”, ,,Râzi de un coleg supărat sau îi spui o vorbă frumoasă ca să îi treacă supărarea?”,Cu cine vorbești pentru a rezolva situațiile conflictuale de la școală?” au creat o atmosferă de învățare prin descoperire și identificarea celor mai creative modalități de prevenire și stopare a bullying-ului.
Cu ajutorul unei ,,baghete magice” s-a reușit transformarea necazurilor în bucurii, iar emoțiile pozitive au învins negativismul, răutatea. Preț de o oră, în sala de clasă , s-a creat o lume a BINELUI, FRUMOSULUI și COLEGIALITĂȚII.
Întâlnirea a fost apreaciată de către toți participanții deosebit de eficientă, instructive. În echipă, ȘCOALA, FAMILIA, POLIȚIA și bineînțeles susținătorii noștri de top _ TEDI am mai pus o cărămidă în zidul care susține SIGURANȚA COPIILOR NOȘTRI.