Bursa de merit: Câți bani primesc elevii care susțin Evaluarea Națională sau Bacalaureatul

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Elevii care susțin Evaluarea Națională sau Bacalaureatul, respectiv cei de clasa a VIII-a și a XII-a vor primi bursa de merit calculată până în luna iulie. 

Sunt incluse și zilele în care aceștia se pregătesc și susțin examenele.
Acești elevi primesc burse de merit până la afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor, a precizat Ministerul Educației, pentru edupedu.ro.
Elevii din clasele a VIII-a și cei care susțin Bacalaureatul vor primi bursa de merit integral pe luna iunie, adică 450 de lei. La aceasta se adaugă banii pe 7, respectiv 10 zile pe luna iulie.
 
Potrivit calendarelor de examene, în 9 iulie 2024 se afișează rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024 și pe 12 iulie rezultatele finale la Bacalaureat.
 
Cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a se încheie în 14 iunie, iar pentru cei de clasa a XII-a s-au terminat în 7 iunie.
 
Potrivit articolului 3 din Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024:
”Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusivpe timpul pregătirii și susținerii:
evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a
a examenului național de bacalaureat
a examenului de certificare a calificării profesionale
și pe perioada pregătirii practice.
Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 6 alin. (1) și la art. 12 alin. (1).”
 
„Absolvenții clasei a VIII-a și clasei a XII-a care susțin examene naționale beneficiază de burse până la afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor”, a transmis Ministerului Educației.
 
Primesc burse și în vacanța școlară elevii care:
au drept la bursă de excelență olimpică I și II
au drept la burse sociale.
 
Câți bani primesc bursă elevii care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul
Potrivit metodologiei, formula de calcul pentru bursele de excelență, de merit și tehnologice este
(CmB / NZL) x (NZL – NZV), unde:
CmB = cuantumul minim al bursei (stabilit prin lege/ordin de ministru)
NZL = număr zile lucrătoare în luna respectivă
NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă, exclus zilele de sâmbătă și duminică.
Sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare.
 
Bursa de merit:
iunie: 20 de școală pentru elevii care susțin examenele naționale = 450 de lei
7 zile de cursuri pentru elevii care susțin Evaluarea Națională = 136.95 lei
10 zile de cursuri pentru elevii care susțin Bacalaureatul = 195.65 de lei.
Elevii care termină cursurile în 21 iunie vor primi bursa de merit în cuantum de 342 de lei.
 
Burse școlare 2024. Cuantum
Bursa de merit: valoare minimă 450 lei
Bursa tehnologică: valoare minimă 300 lei
Bursa socială: 300 lei
Bursa pentru mame minore: 700 lei
Bursa de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
Bursa de excelenţă olimpică II: 700 lei
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii