Persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat, identificată de polițiști. 

Depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența alcoolului și având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. 

Un tânăr este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni la regimul silvic.

La data de 26 ianuarie, în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Stâna.

Polițiștii sătmăreni efectuează verificări față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31-65 de ani, toți din Stâna, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Socond, luni 13 iunie 2022, în localitatea Stâna – comuna Socond, a avut loc sfințirea plăcii comemorative ”Izidor Șerban”, amplasată pe sediul Căminului Cultural din localitate, instituție care va purta de acum înainte, numele celebrului ceatarâș. 

În această seară, în jurul orei 19:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor trei victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Stâna.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați ieri, 23 iunie, în jurul orei 14.30, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unui bărbat, din localitatea Trip, de unde, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras o sumă de bani, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1 100 lei.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și jandarmi, au organizat și desfășurat la data de 22 decembrie, o acțiune pe raza localităților Socond și Stâna.

Tragedie într-o familie din Stâna, unde o fetiță în vârstă de numai cinci luni a fost găsită ieri după-amiază decedată în locuință.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii