În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat că un șofer din Bihor a intrat pe contrasens, a lovit un autoturism condus de o femeie de 43 de ani, după care a virat dreapta și a intrat în florăria din stația de autobuz.
”La data de 07.10.2020, în jurul orei 07.50, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitați la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Satu Mare, soldat cu decesul unei persoane.
Din primele verificări la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 ani, din localitatea Marghita, județul Bihor conducând un autoturism pe strada Ady Endre, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturism condus de o femeie de 43 de ani, din Satu Mare, după care a virat dreapta și a intrat într-o florărie situată în zona stației de oprire a mijlocelor de transport în comun.
În urma impactului, o femeie de 60 de ani, din Satu Mare, aflată în incinta florăriei a fost rănită şi transportată la spital, unde a decedat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”