Duminică, 19 decembrie a.c., la intervale diferite de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au observat trei persoane care se deplasau pe jos, de pe sensul de intrare în ţară spre sensul de ieşire, ocolind clădirea PTF şi neprezentându-se la controlul de frontieră.
Persoanele au fost oprite de către colegii noştri şi, din primele verificări, s-a stabilit că sunt doi cetăţeni din Maramureş şi un sucevean, cu vârste cuprinse între 32 şi 58 de ani. Aceştia se întorceau din Marea Britanie, Germania, respectiv Belgia şi, pentru a nu intra în carantină, au încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră, unde era necesar să facă dovada vaccinării.
Acum sunt cercetaţi pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul lor a fost instituită măsura carantinării de către personalul Direcției de Sănătate Publică.