Potrivit acestuia, România a cheltuit până acum 51 milioane lei, urmând ca de săptămâna viitoare să fie trimise documentele la Bruxelles pentru începerea decontărilor. România alocă în primă fază 208 milioane lei pentru refugiații care intră pe teritoriul țării noastre, iar banii vor fi împărțiți astfel: câte 50 lei/persoană/zi pentru refugiații din spațiile statului și câte 100 lei/persoană/zi pentru cei din alte spații.
”Am identificat totalul cheltuielilor pe care țara noastră le-a făcut până în acest moment de la începutul conflictului din Ucraina. Am reușit să discut cu toate instituțiile implicate și suma totală este de aproximativ 51 de milioane de lei și am discutat cu toate ministerele astfel încât săptămâna viitoare să putem să înaintăm documentele la Bruxelles pentru începerea decontărilor”, a declarat Nicolae Ciucă.
Șeful Executivului a anunțat că în cadrul ședinței au fost aprobate sumele care vor fi decontate pentru cazarea refugiaților.
”Am stabilit ca pentru cei care vor fi cazați în spațiile asigurate de instituțiile statului costul să fie de 50 de lei per persoană, pentru cei care vor fi cazați în alte spații decât cele puse la dispoziție de autoritățile statului costul sa fie de 100 de lei/persoană”, a spus premierul.
Conform acestuia, suma estimată la nivelul Guvernului și care va fi pusă la dispoziție din fondul de rezervă, în prima fază, este de aproximativ 208 milioane lei.
Premierul a declarat că a abilitat Departamentul pentru Situații de Urgență să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România, la Suceava. Sub coordonarea autorităților de la Bruxelles, acest hub va putea să faciliteze și să garanteze coerența întregului efort de a ajuta cetățenii ucraineni.
”Sunt remarcabile mobilizarea și solidaritatea cetățenilor români, organizațiilor neguvernamentale, societății civile și instituțiilor statului. Pe platforma "Ucraina - împreună ajutăm mai mult" până în acest moment sunt înscrise 5.700 de oferte ce înseamnă ajutor constând în medicamente, alimente, spații de cazare.
Donațiile de sânge, de asemenea, consistente, urmează să ajungă în Ucraina”, a mai spus premierul Ciucă.