pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al educației

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al educației. Anunțul a fost făcut în această seară, printr-o postare pe pagina sa de socializare.

”Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ. 
Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine.
Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească. 
În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:
1. un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;
2. îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar - prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);
3. organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;
4. mărirea burselor elevilor;
5. recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;
6. rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;
7. demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent - o schimbare atât de mult așteptată;
8. extinderea programului Masă caldă în școli  de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;
9. introducerea învățământului dual la nivel universitar;
10. internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree; 
Și multe altele………
Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.
Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă! 
Cu toții avem obligația să contribuim și să susținem reforma în educație! 
Cred în România Educată și voi susține Legile “România Educată” din calitatea mea de profesor, de rector și de senator. 
Proiectele legilor “România Educata” reprezintă cea mai buna șansa pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor.
Le mulțumesc tuturor celor care, cu onestitate, au ales sa susțină educația!”

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii