Marți, 13 iunie, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România, un cetățean român în vârstă de 52 de ani. Acesta transporta articole second-hand (haine și mobilier) de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din judeţul Botoșani.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate - în total 22 de tone - nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu a fost supusă acțiunilor de spălare, dezinfecție și dezinsecție).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.