pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un pieton a murit după ce a traversat neregulamentar strada

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Marți, 23 august, în jurul orei 21.20, poliţia a fost sesizată că pe DN 1C, în localitatea Halmeu, a avut loc un accident de circulaţie.
O conducătoare auto de 31 de ani din localitatea Porumbești, care se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Halmeu, a surprins şi accidentat un pieton care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului, pietonul în vârstă de 59 de ani din Halmeu a decedat.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Poliţiştii rutieri recomandă pietonilor să fie prudenţi atunci când se angajează în traversarea drumului, să aprecieze corect timpul necesar pentru a traversa în siguranţă şi să ia în calcul că, atunci când traversează prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate şi este responsabilitatea lor să se asigure.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii