În condițiile în care județul nostru ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește numărul bolnavilor de cancer raportat la populație, și zilnic 3 sătmăreni sunt depistați cu cancer.

Lipsă de specialiști, miserupism, rea-voință, batjocură sau toate laolaltă? Cert e că bolnavii de cancer se tratează într-un spațiu degradat, greu sau deloc accesibil în special persoanelor cu dizabilități și în condiții inumane. 

Aflată în subsolul Spitalului Vechi, cu pereți scorojiți și scaune de tratament scorojite și defecte, secția de zi te întâmpină cu o ușă nouă abia montată în pereții degradați.

Problema cu adevărat gravă este că anumite modele de cărucioare nu mai încap pe ușa îngustată, așa că pacienții oncologi care suferă și de diverse dizabilități și se deplasează doar cu ajutorul scaunului cu rotile, nu mai au acces. Trebuie luați pe brațe și cărați pe trepte. A, da! Pentru cei care nu știu, în spatele acelei uși de intrare în secția unde se  fac tratamente, se află trepte, căci secția se află la demisol. Deci, cu cărucior sau fără, persoanele cu dizabilități nu au acces la serviciile medicale, dacă nu sunt însoțite.

Iar așa-zisul „spital de zi” de la Oncologie nu depășete dimensiunea unui apartament cu 2 camere. Zilnic, zeci de pacienți stau ca sardinele mai întâi la ușa medicului, apoi la „ghișeul” internare de zi, apoi la „camera” asistentelor pentru analize și mai apoi în sala de tratament cu citostatice. Totul îngrămădit, inuman, la fel ca și așa-zisele cabinete ale medicilor, care nu depășesc dimensiunea unei debarale.

Între prima și a doua fotografie, realizate în 18 octombrie 2024, respectiv în 12 noiembrie, se poate observa o singură diferență: „RIDICATI DE CLANTA IN SUS” (suntem curioși cum ar putea să fie ridicată în jos). Inițial, am considerat că ușa nu se închide bine și e nevoie să insiști, ridicând „în sus” clanța, când o închizi, însă nu, efectiv clanța a fost montată pe dos și, ca să intri nu apeși, ci ridici. În sus. 

Deci, de aproape o lună nimeni nu a observat că plăcuța cu denumirea secției stă înșurubată cu capu-n jos (nici măcar agramatul care a lipit ulterior afișul cu clanța) și nici „meșteru” care a montat clanța pe dos. Că nu-i la ei acasă, că nu au plătit ei, e doar o lucrare pe bani grei, publici. 

Această secție amplasată într-un beci întunecat într-o clădire ce pare abandonată continuă să fie „meșterită” la mișto. Și totuși, acolo se face internarea de zi și primesc tratament, zilnic, bolnavii de cancer. E bătaie de joc sau nu? Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile.

Nu uitați, însă, că vorbim de mii de pacienți care vin aici la tratament și o parte dintre aceștia, când ajung aici, refuză să se trateze în aceste condiții, că și așa sunt deprimați și supărați, și aleg să se trateze în alte orașe, deși acest lucru implică atât costuri suplimentare și discomfort pentru acești bolnavi.

Dar autoritățile se fac că plouă, iar cei care chiar pot aduce schimbarea, care finanțează spitalul, se tratează în Ungaria sau în marile centre universitare.

Să vă fie RUȘINE!

PS Singurul noroc al bolnavilor de cancer e că au parte de un personal medical profesionist. Medici și asistente care, având în vedere condițiile în care lucrează zi de zi, s-ar putea să spună într-o zi: „Gata, m-am săturat!” și să plece. Și nu ar fi o decizie de condamnat...