pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

JOBURI vacante în instituțiile publice din Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cauți o slujbă în cadrul instituțiilor publice din judetul Satu Mare?

Află că în județul Satu Mare sunt zeci de asemenea locuri de muncă vancate unde te poți prezenta, în anumite condiții, la concurs. VEZI mai jos ce posturi vacante sunt:

1. Muncitor IV – cu atribuţii bucătar la Şcoala Gimnazială „Petöfi Sándor” din Livada
Şcoala Gimnazială „Petöfi Sándor” din Livada, Judeţul Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție vacante de muncitor IV – cu atribuţii bucătar.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

absolvent cu studii generale sau medii;
vechime minimum 2 ani în activitate;
calificare în domeniu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

20 martie 2018, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
26 martie 2018, ora 12.00: proba scrisă;
27 martie 2018, ora 09.00: proba practică.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Şcolii Gimnaziale „Petöfi Sándor” din Livada, Str. Oaşului nr.5, Judeţul Satu Mare, telefon 0261/840.007.

2. Consilier debutant la Primăria Comunei Socond

Primăria Comunei Socond, Județul Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, de consilier debutant, clasa I, din cadrul Compartimentului Resurse Umane şi Autoritate Tutelară.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
vechime – nu este necesară.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

03 aprilie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
05 aprilie 2018, ora 13.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Socond, localitatea Socond nr. 180, judeţul Satu Mare, telefon: 0261/871.402, 0261/871.507.

 

3. Șef Serviciu la Primăria Municipiului Satu Mare
Primăria Municipiului Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de şef serviciu, grad de salarizare I – în cadrul Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti, precum şi studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

26 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
30 martie 2018: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Județul Satu Mare, din Piața 25 Octombrie, nr. 1, parter, camera 6, telefon 0261/807.530, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

4. Consilier superior la Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Carei
Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Carei, Județul Satu-Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Economice, Serviciul Buget Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice;
vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice minimum 9 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

27 martie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
data interviului va fi comunicată ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Carei din str. 1 Decembrie 1918, nr. 40, telefon 0261/861.566.

 

5. Consilier juridic (2 posturi) la Primăria Municipiului Satu Mare
Primăria Municipiului Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, din cadrul Serviciului Juridic Contencios şi Arhivă, de:

consilier juridic, clasa I, grad profesional superior;
consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

consilier juridic, clasa I. grad profesional superior:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
vechime în specialitatea studiilor absolvite: 9 ani;
consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

20 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
26 martie 2018, ora 10.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, Județul Satu Mare, din Piața 25 Octombrie, nr. 1, parter, camera 6, telefon 0261/807.530, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii