În județul Satu Mare au fost înmatriculate de la începutul acestui an 344 de mașini cu volan pe dreapta, potrivit datelor transmise de Registrul Auto Român. Numărul mașinilor destinate circulației pe partea dreaptă pentru care s-au eliberat documentele necesare primei înmatriculări în România în județul Satu Mare în anul 2018 a fost de 344. Cele mai multe au fost înmatriculate în luna martie 2018, respectiv 66. Potrivit statisticii RAR, în luna ianuarie au fost înmatriculate 38 de mașini cu volan pe dreapta, în luna februarie - 43, în luna martie - 66, în luna aprilie - 51, în luna mai - 59, în luna iunie - 58, în luna iulie - 29.
Potrivit datelor primite de la Instituția Prefectului Județul Satu Mare, de la începutul anului au fost înmatriculate 14.303 mașini.
În cazul maşinilor deja omologate şi aflate în circulaţie, acestea pot fi în continuare conduse până la momentul în care proprietarul vrea să modifice anumite elemente care necesită reomologarea - aşa cum ar fi motorul sau culoarea maşinii. Pentru a înregistra o astfel de schimbare, cel care deţine maşina va trebui să mute şi volanul de pe dreapta pe stânga, mai scrie sursa citată.
Astfel, românii care își cumpără mașini din Marea Britanie, Malta sau Cipru, acolo unde se circulă pe partea stângă a drumului, vor fi nevoiți să o omologheze conform regulilor legislației rutiere românești. Mai exact, să-i mute volanul si pedalele, operațiunile fiind extrem de costisitoare.
Cauza este numărul mare al accidentelor cu victime în care sunt implicate aceste autovehicule.
În România sunt aproximativ 20.000 de maşini cu volan pe dreapta.