Aflat în concediu, în timp ce își conducea fetița de la școală, a observat un fum dens care ieșea dintr-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din cartierul Micro 14 din Satu Mare.
”Protector cu fetița lui, i-a indicat să rămână calmă pe loc, iar el s-a dus urgent să vadă despre ce este vorba. A pătruns pe geamul din bucătărie și a găsit un vas cu ulei care ardea pe aragaz. A oprit rapid alimentarea cu gaz, a îndepărtat vasul, a aerisit și a trecut la cercetarea locuinței, descoperindu-l în încăperea alăturată pe proprietarul apartamentului care dormea.
L-a scos de urgență afară, fără a se putea înțelege cu el, deoarece acesta era surdo-mut (a aflat asta de la vecini, după ce l-a salvat). Tot Adrian a fost cel care a sunat la numărul 112 pentru a solicita în sprijin un echipaj medical. Nu a mai fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru stingere sau descarcerare, deoarece colegul nostru a intervenit la timp pentru a preîntâmpina producerea unui incendiu”, potrivit ISU Someș Satu Mare.