Aflați pe drumul de întoarcere de la un exercițiu, cinci pompieri sătmăreni au executat o intervenție reală.
La sfârșitul lunii noiembrie 2017, primarul Kereskenyi Gabor a anunțat că în anul 2018 ”nicio persoană nu va mai beneficia de abonamente de parcare gratuite”, amintind că ”1.700 de persoane au beneficiat de astfel de abonamente gratuite în 2016, respectiv 900 în acest an (n.r. 2017), printre beneficiari fiind mulți medici dar și consilieri locali.”
La data de 6 iunie, polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că la aceeași dată, persoane necunoscute ar fi sustras o bicicletă, de pe o stradă din municipiul Satu Mare, cauzând un prejudiciu de 250 de lei, proprietarului.
Ieri, 6 iunie, polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au oprit și identificat în trafic, pe raza orașului Tășnad un bărbat, de 46 de ani, din comuna Foieni, care se afla la volanul unui autoturism.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negrești Oaș au descoperit și confiscat aproximativ 10.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România.
Cozile de TIR-uri se întind pe câteva sute de metri, până la ieșirea din Petea, iar timpii de aşteptare sunt de peste 60 de minute, zona fiind marcată roşu, potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră.
Primăria Municipiului Satu Mare a început lucrările de reabilitare a fântânii arteziene din parcul Soarelui care a atins un grad avansat de urzură din cauza lipsei intervențiilor specializate.
Polițiștii din cadrul formațiunilor Ordine Publică, respectiv Investigații Criminale ai Poliției Negrești Oaș,
În cursul serii de ieri, în jurul orei 21:50, I.S.U. ”SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, pe raza localității Turț.
Mai multe străzi au fost inundate, în această seară, în municipiul Satu Mare, în urma unei furtuni, iar vântul a smuls un acoperiş în Centru Nou.
Polițiștii specializați în combaterea criminalitații organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea au pus în executare 7 mandate de aducere, unul dintre ele fiind emis pe numele unui tânăr, de 18 ani, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice și act sexual cu un minor.
Pentru că nu are nicio inițiativă, deși încasează sume uriașe de bani de la sătmăreni, operatorul de salubritate SC Florisal SA începe să fie pus la punct de conducerea Primăriei.
Crucea Roșie din județul Ostalbkreis (Germania) a donat Spitalului Județean de Urgență Satu Mare o ambulanță second.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat ieri în trafic, un bărbat, de 41 de ani, din Satu Mare, care conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Deputatul Magyar Lóránd a obținut un răspuns încurajator din partea Ministerului Comunicațiilor și a conducerii Poșetei Române privind reabilitarea clădirii Oficiului Poștal nr.1 din Satu Mare.
În această dimineață, la ora 00:37, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la casă de vacanță de pe raza municipiului Satu Mare.
În perioada 31 mai – 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și executat mai multe acțiuni în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, totodată au acționat și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
La data de 2 iunie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș s-au sesizat despre faptul că în localitatea Vama a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Primăria Municipiului Satu Mare a început lucrările de renovare a fântânii arteziene din Parcul Vasile Lucaciu.
Jandarmii sătmăreni au început acţiuni de prevenire în zonele balneare şi de agrement din judeţul Satu Mare, derulate sub sloganul ”La ştrand în siguranţă”.
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii | Accept! |