Valul de căldură se intensifică în România. Meteorologii au prelungit avertizările de temperaturi extreme până vineri, 7 august. 

La data de 03.08.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare arestarea preventivă a unei persoane, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și distrugere prin incendiere.

La data de 2 august a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare.

Un hunedorean este cercetat, deoarece a condus un autoturism ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean, deoarece la controlul de frontieră, au constatat că mașina pe care acesta o conducea a fost radiată din circulație.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în municipiul Satu Mare, pe strada C.A. Rosetti.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare informează cetățenii că, potrivit avertizării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 02 august, ora 10:00 – 03 august, ora 10:00, județul Satu Mare se va afla sub Cod Roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat.

Sute de persoane și autovehicule care tranzitau frontiera de stat cu Ungaria au fost verificate, zilele trecute, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu alte instituții din județ, dar și cu omologii maghiari. 

Conducător auto, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

Trei percheziții domiciliare au fost efectuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru delapidare și fals informatic (câte 93 de acte materiale pentru fiecare infracțiune), procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare acționând cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Meteorologii au actualizat vineri avertizările de caniculă valabile în Satu Mare și alte județe din țară până marți, 4 august. 

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor (DSVSA)  Satu Mare au realizat 91 acțiuni de control. 

În seara zilei de 30 iulie, în jurul orei 22.15, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un transformator electric de mare capacitate, amplasat în incinta unui operator economic din Parcul Industrial Sud, municipiul Satu Mare.

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Gherța Mică, în timp ce conducea un autoturism, la ieșire din sensul giratoriu spre Bulevardul Independeței, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în fața sa, condus de către o femeie de 44 de ani, din municipiul Satu Mare, ce se afla oprit la trecerea pentru pietoni.

Astăzi, 30 iulie 2026, în jurul orei 15.40, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați să intervină pentru gestionarea efectelor unui accident rutier produs între două autoturisme, pe bulevardul Independenței din municipiul Satu Mare.

Conducător auto, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.

Satu Mare și alte județe intră sub atenționare Cod Galben de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări de disconfort termic valabile până sâmbătă, 1 august, însă vremea va fi deosebit de caldă cel puțin până în 3 august.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță un val de caniculă pentru următoarea perioadă, atât în Satu Mare, cât și în țară. 

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii