pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Administrația Domeniului Public anunță schimbări privind orarul de funcționare al piețelor din municipiul Satu Mare.

În cursul lunii octombrie 2022, inspectorii de muncă din cadrul ITM Satu Mare au efectuat 160 de controale în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 97.500 lei.

La Ministerul Dezvoltării au fost semnat 23 de noi contracte de finanțare prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru reabilitarea și renovarea energetică a unor instituții sociale, culturale și de învățământ, precum și a unor clădiri publice și multirezidențiale, iar valoarea totală a acestora este de 104.336.805,93 lei.

În municipiul Satu Mare se constată o uşoară scădere a numărului de căsătorii, divorțuri și decese în primele zece luni ale anului.

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de către polițiștii sătmăreni. 

Miercuri, 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat 10 percheziții domiciliare și au pus în executare opt mandate de aducere, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

La sfârșitul lunii octombrie 2022, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 3,64 %, în creștere cu 0,13 pp decât cea din luna septembrieaanului 2022.

În luna octombrie 2022, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr de 131 de acțiuni de inspecţie și control, în urma cărora au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 163.500 lei.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei vor avea un sediu ultramodern, amenajat și dotat la standarde europene, în urma câștigării unui proiect de investiții finanțat de Banca Mondială și Guvernul României. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din țară un maramureșean, care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate falsă.

Aseară, în jurul orelor 20.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul Rutier au efectuat semnale de oprire unui autoturism, condus de către un tânăr, 23 de ani, domiciliat în Carei.

Aseară, în jurul orelor 19.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că în incinta unei societăți comerciale situate în municipiul Carei o persoană ar fi provocat pagube unui aparat de jocuri electronice.

Începând de azi și până la sfârșitul săptămânii,o parte dintre jandarmii sătmăreni vor călca pragul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge.

Tribunalul Satu Mare a fost gazda unei delegații formate din șapte judecători din șase țări membre ale Uniunii Europene: Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia și Spania.

În această dimineață, în jurul orelor 07.30, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare și Dorolț, în urma căruia o persoană ar fi decedat. 

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare desfășoară în perioada octombrie-decembrie campania de vaccinare antirabică.

Aseară, în jurul orelor 23.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 39 de ani, care se afla la volanul unui autoturism pe strada Victoriei.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii